Dosar 5014/299/2019 din 23.10.2019

anulare act


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5014/299/2019
Data dosar:
23.10.2019
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
anulare act
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 06.01.2021 la ora 8:30

    Complet: C4
  • Respinge cererea

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Entitatea de Soluţionarea Alternativă a Litigiilor în domeniul financiar non bancar SAL FIN invocată prin întâmpinare. Admite excepţia tardivităţii formulării acţiunii invocată din oficiu. Respinge, ca tardivă, acţiunea având ca obiect „anulare act” formulată de reclamanta Omniasig Vienna Insurance Group SA în contradictoriu cu pârâtele Entitatea de Soluţionarea Alternativă a Litigiilor în domeniul financiar non bancar SAL FIN şi G******* I*****. Respinge, ca neîntemeiată, cererea reclamantei privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 06.01.2021.

    Hotarare 14/2021 din 06.01.2021
  • Sedinta din data de 23.12.2020 la ora 08:30

    Complet: C4
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 06.01.2021. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.12.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.12.2020
  • Sedinta din data de 16.12.2020 la ora 8:30

    Complet: C4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 23.12.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16.12.2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.12.2020
  • Sedinta din data de 02.12.2020 la ora 8:30

    Complet: C4
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 16.12.2020. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02.12.2020.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.12.2020
  • Sedinta din data de 29.04.2020 la ora 8:30

    Complet: C4
  • Suspendat

    Faţă de dispoziţiile art. 63 alin. 11 din Decretul nr. 240 din data de 14.04.2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României, constată suspendată de plin drept judecarea prezentului dosar pe durata stării de urgenţă instituită prin decret.

  • Sedinta din data de 22.01.2020 la ora 8:30

    Complet: C4
  • Amână cauza

    Încuviinţează proba cu înscrisuri. Proroga discutarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive la următorul termen de judecată. Citarea pârâtei Autoritatea De Supraveghere Financiară - Entitatea de Solutionare Alternativă A Litigiilor In Domeniul Financiar Non Bancar Salfin cu men?iunea de a depune la dosarul cauzei dovada comunicării hotărârii ce formează obiectul prezentului dosar către părţile din prezenta cauză şi a reclamantei cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei dovada plăţilor efectuate către pârâta G******* I*****. Amână cauza la data de 29 Aprilie 2020, pentru când reclamanta şi pârâta A********** D* S*********** F********** E******** D* S********** A********** A L********* I* D******* F******** N** B***** S***** primesc termen în cunoştinţă potrivit dispoziţiilor art. 229 alin. 1 din Codul de procedură civilă, urmând ca pârâta G******* I***** să fie citată. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 Ianuarie 2020.

    Incheiere de sedinta din 22.01.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD