P***** N******
ReclamantP***** V*****
ReclamantB*** L****
ReclamantP***** S****
PârâtInch. (minută) Admite cererea formulată în temeiul disp.art.442 C.p.c. de pârâta P***** S****, prin reprezentant conventional av Bobu Petronela, în dosarul Judecătoriei Tecuci nr.5015/324/2019. Conform disp.art.442 C.p.c. îndreaptă omisiunea strecurată în cuprinsul minutei şi al dispozitivului tehnoredactat al sentinţei civile nr. 2402 din 04.11.2021, în sensul că, din lotul 2.1 atribuit pârâtei P***** S****, face parte şi suprafaţa de 3300 mp. teren cu vegetaţie forestieră (pădure) situată în extravilan, în T 63, Parcela b, întabulată în totalul de 6800 mp. din CF 101519 UAT Certeşti. Astfel, va fi menţionat corect paragraful 2 din minuta şi dispozitivul sentinţei civile nr. 2402 din 04.11.2021, ca având următorul conţinut : „Dispune ie?irea din indiviziune şi ca efect al partajului atribuie pârâtei P***** S****, lotul nr. 2.1 din suplimentul la raportul suplimentar de expertiză (răspuns la obiec?iuni) întocmit de domnul expert Borş Constantin, lot format din suprafaţa totală de 14769 mp teren compus din : -suprafaţa de 10000 mp teren extravilan arabil din T43 parcela 633/2/5 intabulată în CF 101507 UAT Cerţeşti; -suprafaţa de 3300 mp. teren cu vegetaţie forestieră (pădure) situată în extravilan, în T 63, Parcela b, întabulată în totalul de 6800 mp. din CF 101519 UAT Certeşti; - suprafaţa de 1469 mp (1500 mp din acte) teren intravilan din Cvartal 37 Parcela 6 intabulată în CF 101566 UAT Cerţeşti, ?i casa de locuit edificată pe acest teren, compusă din 4 camere, o magazie ?i un chiler, în valoare de 40574 lei „ ; în loc de „Dispune ie?irea din indiviziune şi ca efect al partajului atribuie pârâtei P***** S****, lotul nr. 2.1 din suplimentul la raportul suplimentar de expertiza(răspuns la obiec?iuni) întocmit de domnul expert Borş Constantin, lot format din suprafaţa totală de 14769 mp teren compus din suprafaţa de 10000 mp teren extravilan arabil din T43 parcela 633/2/5 intabulată în CF 101507 UAT Cerţeşti, suprafaţa de 1469 mp(1500 mp din acte) teren intravilan din Cvartal 37 Parcela 6 intabulată în CF 101566 UAT Cerţeşti ?i casa de locuit edificată pe acest teren, compusă din 4 camere, o magazie ?i un chiler, în valoare de 40574 lei”, cum din eroare s-a mentionat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Tecuci, sub sancţiunea nulităţii. Dată în Camera de consiliu. Pronunţată azi, 14.02.2022 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 14.02.2022Hot. 04.11.2021 Admite cererea introductivă. Dispune ie?irea din indiviziune şi ca efect al partajului atribuie pârâtei P***** S****, lotul nr. 2.1 din suplimentul la raportul suplimentar de expertiza(răspuns la obiec?iuni) întocmit de domnul expert Borş Constantin, lot format din suprafaţa totală de 14769 mp teren compus din suprafaţa de 10000 mp teren extravilan arabil din T43 parcela 633/2/5 intabulată în CF 101507 UAT Cerţeşti, suprafaţa de 1469 mp(1500 mp din acte) teren intravilan din Cvartal 37 Parcela 6 intabulată în CF 101566 UAT Cerţeşti ?i casa de locuit edificată pe acest teren, compusă din 4 camere, o magazie ?i un chiler, în valoare de 40574 lei. Atribuie pârâ?ilor P***** N******, P***** V***** şi B*** L****, în indiviziune(conform voinţei acestora) loturile nr. 2.2, 2.3 şi 2.4 din suplimentul la raportul de expertiza(răspuns la obiec?iuni) întocmit de domnul expert Borş Constantin, loturi formate din suprafaţa totală de 52003 mp teren extravilan arabil, vii, pă?uni şi pădure, compuse din: -Suprafa?a de 4400 mp teren extravilan Arabil din Tarla 74 Parcela 841/8 intabulată în CF 101510 UAT Cer?e?ti; -Suprafa?a de 3000 mp teren extravilan Arabil din Tarla 72 Parcela 835/3 intabulată în CF 101509 UAT Cer?e?ti; -Suprafa?a de 1300 mp teren extravilan Vii din Tarla 24 Parcela 401/403/10 intabulată în CF 101511 UAT Cer?e?ti; -Suprafa?a de 1500 mp teren extravilan Pă?uni din Tarla 26 Parcela 452 intabulată în CF 101517 UAT Cer?e?ti; -Suprafa?a de 1300 mp (Lot 2) din totalul de 2600 mp teren intravilan din Cvartal 5 Parcela 20 intabulată în CF 101513 UAT Cer?e?ti; -Suprafa?a de 10000 mp teren extravilan Arabil din Tarla 69 Parcela 759/4 intabulată în CF 101516 UAT Cer?e?ti; -Suprafa?a de 3500 mp teren extravilan Pădure din Tarla 63 Parcela a intabulată în totalul de 6800mp din CF 101519 UAT Cer?e?ti; -Suprafa?a de 700 mp teren extravilan Pădure din Tarla 62 Parcela b intabulată în CF 101518 UAT Cer?e?ti; -Suprafa?a de 1300 mp (Lot 3) din totalul de 2600 mp teren intravilan din Cvartal 5 Parcela 20 intabulată în CF 101513 UAT Cer?e?ti; -Suprafa?a de 25003 mp (25000mp din acte) teren extravilan Arabil din Tarla 40 Parcela 625/6 intabulată în CF 101515 UAT Cer?e?ti; Dimensiunile, forma şi vecinătă?ile loturilor atribuite prin prezenta sentinţă sunt cele ce rezultă din rapoartele de expertiză, suplimentele la rapoarte din răspunsul la obiec?iuni şi schi?ele anexă la acestea, întocmite de expert Borş Constantin şi Muja Doru, ce fac parte integrantă din prezenta sentinţă. Pentru echilibrarea valorică a loturilor şi având în vedere voinţa reclamanţilor de a rămâne în indiviziune, pârâta P***** S**** va achita reclamanţilor suma de 195,12 lei cu titlu de sultă corespunzător cotelor de?inute de aceasta din masa succesorală şi valorii lotului atribuit. Admite cererea reconven?ională formulată de pârâta P***** S****. Constată că din pasivul succesoral ce compune masa succesorală ce se solicită a fi partajată, face parte şi suma de 4763 lei reprezentând sarcini ale mo?tenirii achitate de către pârâta P***** S****. Obligă pe fiecare dintre reclamanţi la plata către pârâta P***** S****, a sumei de 1190,75 lei, cu titlu de cotă parte. Compensează cheltuielile de judecată şi, în consecinţă, obligă pe reclamanţi, să plătească pârâtei P***** S**** suma de 303,35 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă de timbru, onorariu apărător ales). Dispune comunicarea prezentei după rămânerea definitivă la OCPI BCF Tecuci şi la organul fiscal competent pentru calcularea şi încasarea impozitului pe proprietate. Cu drept de apel la Tribunalul Galaţi în termen de 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Judecătoria Tecuci. Pronunţată azi, 04.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 2402/2021 din 04.11.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 04.11.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 28.10.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 28.10.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 14.10.2021.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.10.2021Amână pronunţarea în cauză la data de 14.10.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 30.09.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.09.2021Amână judecarea cauzei la data de 30.09.2021.
Incheiere de sedinta din 13.05.2021Inch: pentru comunicare răspuns obiectiuni expertiză topo .… acordă termen la data de 13.05.2021, sala 2 (la ora ce va fi afisată pe portal cu 1-2 zile înainte de şedinţă).
Incheiere de sedinta din 18.02.2021Inch. Pentru continuitatea completului de judecată…, acordă termen la data de 18.02.2021, sala 2, la ora ce va fi afisată pe portal cu 48 de ore inainte de sedinta.
Incheiere de sedinta din 29.10.2020Inch: Desemnează expert topo pe dl. Bor? Constantin din Gala?i ?i expert evaluator ?i construc?ii pe dl. Muja Doru; Pentru efectuarea expertiyelor de specialitate în cauză...acordă termen la data de 29.10.2020 sala 2, la ora ce va fi afi?ată pe portalul instan?ei cu 48 de ore înainte de ?edin?ă.
Incheiere de sedinta din 26.06.2020Înch. 12.06.2020 Admite în principiu cererea principală. Constată deschisă la data de 19.05.2015 succesiunea defunctului Pohrib Lascăr, cu ultim domiciliu în com. Cerţeşti, Jud. Galaţi. Constată că au rămas ca mo?tenitori de pe urma defunctului Ilie Ionel, conform CM nr. 269/19.09.2017: - pîrîta P***** S**** – so?ie supravie?uitoare, cu o cotă de 1/4 din masa succesorală, - reclamanţii P***** N****** - fiu, P***** V***** – fiu şi B*** L**** – fiică, având fiecare câte o cotă de 1/4 din masa succesorală rămasă de pe urma defunctului Pohrib Lascăr. Constată că masa succesorală rămasă de pe urma defunctului Pohrib Lascăr este formată, conform CM nr. 269/19.09.2017, din: Activ succesoral: - Bunuri imobile: 1. Suprafa?a de 4.400 (patru mii patru sute)m.p. teren arabil situată în extravilanul comunei Cer?e?ti, jude?ul Gala?i, T 74 P 841/8, având vecinătă?ile :1a Nord-Pd., la Sud-De, la Est-Paiu C., la Vest- Ghenghea Gh.; 2. Suprafa?a de 25000(douăzeci ?i cinci mii)m.p. teren arabil situată în extravilanul comunei Cer?e?ti, jude?ul Gala?i, T 40 P 625/6, având vecinătă?ile :1a Nord-Tenie N., la Sud-Paiu G., la Est-De, la Vest-De; 3. Suprafa?a de 10.000 (zece mii) m.p. teren arabil situată în extravilanul comunei Cer?e?ti, jude?ul Gala?i, T 43 P 633, având vecinătă?ile: la Nord-Paiu C., la Sud- Sîrbea Gh., la Est-De, la Vest-De; 4. Suprafa?a de 3.000 (trei mii) m.p. teren arabil situată în extravilanul comunei Cer?e?ti, jude?ul Gala?i, T 72 P 835/3, având vecinătă?ile: la Nord- Dc, la Sud-Pd., la Est-Sîrbea A., la Vest-Ghenghea G.; 5. Suprafa?a de 10.000 (zece mii) m.p. teren arabil situată în- extravilanul comunei Cer?e?ti, jude?ul Gala?i, T 69 P 759/4, având vecinătă?ile: la Nord- Ps., la Sud-De, la Est-Armeanu G., la Vest-Ghenghea G. 6. Suprafa?a de 1.300 (o mie trei sute) m.p. teren cu vie > situată în . extravilanul comunei Cer?e?ti, jude?ul Gala?i, T 24 P 401/403/10, având vecinătă?ile:1a Nord-De, la Sud-De, la Est-Paiu C., la Vest-De; 7. Suprafa?a de 1.500 (o mie cinci sute) m.p. pă?une situată în extravilanul comunei Cer?e?ti, jude?ul Gala?i, T 26 P 452, având vecinătă?ile:1a Nord-Gălu?că A., la Sud-De ,1a Est-Andrei G., la Vest-Ghenghea G.; 8. Suprafa?a de 3.300 (trei mii trei sute)m.p. pădure situată în extravilanul comunei Cer?e?ti, jude?ul Gala?i, T 63 P b, având vecinătă?ile:1a Nord-Lungu M., la Sud- Cotoranu A., la Est-De, la Vest-De; 9. Suprafa?a de 3.500 (trei mii cinci sute) m.p. pădure situată în extravilanul comunei Cer?e?ti, jude?ul Gala?i, T 63 P a, având vecinătă?ile:1a Nord-Lungu M., la Sud-Cotoranu A., la Est-De, la Vest-De; 10. Suprafa?a de 700 (?apte sute) m.p. pădure situată în extravilanul comunei Cer?e?ti, jude?ul Gala?i, T 62 P b, având vecinătă?ile:1a Nord-Lungu M., la Sud-Cotoranu A., la Est-pe, la Vest-De; 11. Suprafa?a de 2.600 (două mii ?ase sute) m.p. teren arabil situată în intravilanul comunei Cer?e?ti, jude?ul Gala?i, Cv 5 P 20. 12. Cota de parte de 1/2 din imobilul situat în intravilanul comunei Cer?e?ti, jud. Galaţi având vecinătă?ile :1a Nord- Pu?anu Costică, la Sud – Vasian Petrică, la Est- L. Georgică, la Vest-?osea, constând din suprafa?a de 1500 mp teren cur?i construc?ii ?i grădini ?i casa de locuit edificată pe acest teren, compusă din 4 camere, o magazie ?i un chiler. Pasiv succesoral: - Suma de 1075, 50 lei reprezentând creanţe bugetare rezultând din Certificatul fiscal nr. 3504/13.09.2017 eliberat de Primăria Cerţeşti, conform CM nr. 269/19.09.2017 Constată în indiviziune asupra masei succesorale, astfel cum a fost stabilită prin CM nr. 269/19.09.2017 pe: - pîrîtă, cu o cotă de 5/8 asupra imobilului în suprafa?a de 1500 mp teren cur?i construc?ii ?i grădini ?i casa de locuit edificată pe acest teren, compusă din 4 camere, o magazie ?i un chiler situat în Cer?e?ti, jud. Galaţi(cota de 1/4 mo?tenită şi cota de 1/2 – cota de bun comun) şi o cotă de 1/4 asupra celorlalte bunuri cuprinse în masa succesorală. - reclaman?i, cu câte o cotă de 1/8 fiecare asupra imobilului în suprafa?a de 1500 mp teren cur?i construc?ii ?i grădini ?i casa de locuit edificată pe acest teren, compusă din 4 camere, o magazie ?i un chiler situat în Cer?e?ti, jud. Galaţi şi o cotă de 1/4 fiecare asupra celorlalte bunuri cuprinse în masa succesorală. Admite în principiu cererea reconven?ională formulată de pîrîta P***** S****. Constată că din pasivul succesoral ce compune masa succesorală ce se solicită a fi partajată, face parte şi suma de 4763 lei reprezentând sarcini ale mo?tenirii achitate de către pîrîta P***** S****. Dispune efectuarea a două expertize de specialitate topometrie şi specialitate construc?ii şi evaluare imobiliară, având ca obiective evaluarea şi formularea de propuneri de lotizare a masei succesorale. Onorariile, în sumă de 1200 lei pentru expertiza de specialitate topometrie şi 1200 lei pentru expertiza de specialitate construc?ii, vor fi avansate de reclaman?i. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică din data de 12.06.2020 prin punerea solu?iei la dispozi?ia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiereadmitereinprincipiu din 12.06.2020Inch: Amana pronuntarea IAP la data de 12.06.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.05.2020Inch: Amână pronuntarea IAP pentru data de 29.05.2020 pentru a da părţilor posibilitatea să depună note de concluzii scrise. Termen pentru fond -26.06.2020, sala 2 (la ora ce va fi afisată pe portal cu 1-2 zile înainte de şedinţă).
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.05.2020Încheiere : (minută) În baza disp.art.200 alin.4 N.C.P.C., anulează cererea – partaj succesoral promovată de reclamanţii : P***** N******, P***** V*****, B*** L****, în contradictoriu cu pârâta P***** S****. Cu drept de reexaminare la Judecătoria Tecuci, în termen de 15 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu . Pronunţată azi, 25.10.2019, în şedinţă publică.
Incheiere finala dezinvestire din 25.10.2019