Ş***** M****** V*******
CondamnatÎn temeiul 598 alin.1 lit. c C.proc.pen. admite sesizarea Biroului Executări penale, de la Tribunalul Dâmboviţa, privind pe condamnatul ŞTEFAN MUGUREL-VALENTIN, şi constată că perioada ce urmează a fi dedusă pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 556/06.08.2019 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. 4007/120/2018, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1090/29.11.2019, a Curţii de Apel Ploieşti, este următoarea : ” În temeiul art. 72 C.pen. deduce din durata pedepsei aplicate, durata reţinerii de la data de 19.07.2018, ora 12,30-20.07.2018, ora 12,30, a arestului preventiv de la data de 19.07.2018 până la data de 17.10.2018 şi a arestului la domiciliu de la data de 17.10.2018, până la data de 01.02.2019.” Menţine ca legale şi temeinice celelalte dispoziţii, ale sentinţei susmenţionate. În conformitate cu disp. art.275 alin. 3 şi 6 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân sarcina acestuia, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu - avocat Izabela Vîlvoi, conform delegaţiei nr.5556/2019, în cuantum de 313 lei, să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Dâmboviţa. Cu drept de a formula contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 23.12.2019.
Hotarare 974/2019 din 23.12.2019