Dosar 5039/62/2019 din 20.12.2019

pretentii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5039/62/2019
Data dosar:
20.12.2019
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA I CIVILĂ
Obiect:
pretentii
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 17.05.2021 la ora 09:00

    Complet: MAS2
  • Admite cererea

    Admite acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învăţământ Preuniversitar Diaconu Coresi Jud. Braşov prin reprezentant legal preşedinte profesor Ligia Mara Sezonov ,prin reprezentant convenţional av. Bianca Dicu în numele membrei de sindicat Oltean Ligia Adela în contradictoriu cu pârâta Şcoala Gimnazială nr.2 Zărneşti şi în consecinţă : Obligă pârâta la calculul şi plata diferenţelor de drepturi salariale, ce se cuvin personalului didactic şi didactic auxiliar începând cu luna ianuarie 2018 reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite , conform legii ca urmare a calculării gradaţiei de merit prin raportare la salariul de bază în plată la momentul acordării dreptului. Obligă pârâta la calculul şi plata diferenţelor salariale conform celor de la pct 1 actualizate în funcţie de coeficientul de inflaţie de la data naşterii dreptului şi până la data efectivă a plăţii , precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor drepturi băneşti pentru aceeaşi perioadă Obligă pârâta la calculul şi plata gradaţiei de merit ca procent din salariul de bază în plată la momentul acordării dreptului , până la data la care membrii de sindicat nu vor mai îndeplini condiţiile legale pentru acordarea acestora sau până la modificarea legislaţiei în vigoare. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. În cazul formulării cererii pentru exercitarea căii de atac, aceasta va fi depusă la Tribunalul Braşov. Pronunţată azi, 17.05.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 791/2021 din 17.05.2021
  • Sedinta din data de 12.05.2021 la ora 09:00

    Complet: MAS2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 17.05.2021, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 12.05.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.05.2021
  • Sedinta din data de 28.04.2021 la ora 09:00

    Complet: MAS2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 12.05.2021. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 28.04.2021.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.04.2021
  • Sedinta din data de 15.04.2021 la ora 11:00

    Complet: MAS2
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 28.04.2021, urmând ca soluţia să fie pusă la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.04.2021
  • Sedinta din data de 01.04.2021 la ora 10:00

    Complet: MAS1
  • Termen preschimbat

    termen preschimbat la data de 15.04.2021.

  • Sedinta din data de 18.02.2021 la ora 09:00

    Complet: MAS2 -CC
  • Încheiere

    Preschimbă, din oficiu, termenul de judecată stabilit în cauză la data de 01.04.2021, sala T1, ora 10.00, pentru termenul din data de 15.04.2021, sala T1, ora 11:00.

    Incheiere de sedinta din 18.02.2021
  • Sedinta din data de 04.02.2021 la ora 09:00

    Complet: MAS1
  • Amână cauza

    Se revine cu adresa catre parat cu mentiunea de a depune la dosar precizarile si inscrisurile solicitate.

    Incheiere de sedinta din 04.02.2021
  • Sedinta din data de 19.11.2020 la ora 09:00

    Complet: MAS1
  • Amână cauza

    Se revine cu adresa catre parat cu mentiunea de a depune la dosar precizarile si inscrisurile solicitate. Termen 04.02.2021, ora 09:00.

    Incheiere de sedinta din 19.11.2020
  • Sedinta din data de 24.09.2020 la ora 09:00

    Complet: MAS1
  • Amână cauza

    Se revine cu adresa catre parat cu mentiunea de a depune la dosar precizarile si inscrisurile solicitate. Termen 19.11.2020, ora 09:00.

    Incheiere de sedinta din 24.09.2020
  • Sedinta din data de 25.06.2020 la ora 09:00

    Complet: MAS1
  • Amână cauza

    Administrare probe

    Incheiere de sedinta din 25.06.2020
  • Sedinta din data de 28.05.2020 la ora 09:00

    Complet: MAS1
  • Termen preschimbat

    Preschimbat termenul de judecată din data de 28.05.2020, pentru data de 25.06.2020- MAS 1, sala T1, ora 9.00

  • Sedinta din data de 15.05.2020 la ora 09:00

    Complet: MAS1 -CC
  • Termen preschimbat

    Preschimbă termenul de judecată din data de 28.05.2020, pentru data de 25.06.2020- MAS 1, sala T1, ora 9.00

    Incheiere de sedinta din 15.05.2020
  • Sedinta din data de 02.04.2020 la ora 09:00

    Complet: MAS1
  • Termen preschimbat

    Preschimbat termenul de judecată din data de 02.04.2020 la data de 28.05.2020 –complet Mas 1, sala T1, ora 09.00.

  • Sedinta din data de 16.03.2020 la ora 09:00

    Complet: MAS1 -CC
  • Amână cauza

    Preschimbă termenul de judecată din data de 02.04.2020 la data de 28.05.2020 –complet Mas 1, sala T1, ora 09.00.

    Incheiere de sedinta din 16.03.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD