M**** F*************
Apelant RECLAMANTP****** M H****** S**
Apelant PÂRÂTIa act de renunţarea apelantei Polaris M Holding la judecata apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 529/11.09.2019, pronunţată de către Tribunalul Arad în dosarul nr. 503/108/2019. Admite apelul formulat de către reclamantul M**** F************* împotriva aceleiaşi sentinţe. Schimbă în tot hotărârea atacată, în sensul că: Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul M**** F*************. Dispune anularea deciziei nr. 466 din 04.02.2019 de încetare a contractului individual de muncă al reclamantului şi obligarea pârâtei la plata de despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul dacă ar fi continuat să execute contractul individual de muncă. Despăgubirile urmează a fi calculate până la data de 29.05.2020, data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti. Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în privinţa capătului de cerere vizând obligarea pârâtei la plata primei de vacanţă reprezentând contravaloarea unui salariu de încadrare pentru perioada 2011-2019 şi respinge ca fiind prescrisă acţiunea în privinţa pretenţiilor ce exced perioadei de 3 ani anteriori introducerii acţiunii. Dispune obligarea societăţii pârâte la plata primei de vacanţă reprezentând un salariu de încadrare, aferentă unei perioade de trei ani anterioară înregistrării acţiunii introductive de instanţă. Dispune obligarea pârâtei la plata contravalorii materialelor igienico-sanitare în sumă de 333,20 lei, aferentă celor trei ani anteriori înregistrării acţiunii. Obligă societatea pârâtă la plata în favoarea reclamantului apelant a sumei de 2.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocaţial. Definitivă. Pronunţată azi, 29.05.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 194/2020 din 29.05.2020Amână pronunţarea la data de 29.05.2020. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.05.2020Suspendat, conform Decretului nr. 240/2020.
Amână judecarea cauzei la data de 15 mai 2020, complet LA1, pentru când se citează părţile cu un exeplar din înscrisurile depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 13.03.2020T: 13.03.2020
Incheiere de sedinta din 14.02.2020T: 14.02.2020
Incheiere de sedinta din 17.01.2020