Z***** C******* P******
InculpatÎn baza art. 396 alin.(1), (4) ?i (10) C.proc.pen., stabileşte în sarcina inculpatului Z***** C******* P******, pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, faptă prevăzută de art.336 alin.(1) Cod penal. În baza art. 83 alin. (1) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii 8 (opt) luni închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul este obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Boto?ani, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 85 alin. (2) lit.b) C. pen. impune inculpatului să execute obliga?ia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 30 de zile, pe lângă Primăria ora?ului Dorohoi sau pe lângă Primăria comunei Broscău?i, Jude?ul Boto?ani. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Boto?ani. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere ori a obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin.(1) C.proc.pen., obligă inculpatul să plătească suma de 650 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 510 lei în faza de urmărire penală ?i 140 lei în faza de judecată. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 04 noiembrie 2019.
Hotarare 121/2019 din 04.11.2019Stabileşte pronunţarea hotărârii la data de 04.11.2019, potrivit art. 391 alin. 1 Cod de procedură penală. Pronunţarea a avut loc în şedinţă publică azi, 23.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.10.2019se va solicita reactualizarea fişei de cazier judiciar a inculpatului; se va repeta procedura de citare cu inculpatul, la adresa cunoscută.
Incheiere de sedinta din 25.09.2019