Dosar 507/88/2019 din 17.04.2019

drepturi băneşti


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 507/88/2019
Data dosar:
17.04.2019
Instanta:
Tribunalul Tulcea
Departament:
Secţia civilă de contencios administrativ şi fiscal
Obiect:
drepturi băneşti
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.01.2020 la ora 09:00

    Complet: C-LM3a
  • Admite in parte cererea

    HOT: 07 Ianuarie 2020 Admite în parte acţiunea. Obligă pârâtul ONRC la emiterea unei dispoziţii prin care, începând cu 01.08.2016, salariul de bază al reclamantului să fie stabilit la nivelul maxim de salarizare, corespunzător fiecărei funcţii, clasă, grad din cadrul tuturor ORC-urilor din ţară şi cu luarea în considerare a majorărilor (indexărilor) salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti; Obligă instituţia pârâtă ONRC la emiterea unor dispoziţii prin care, în funcţie de salariul de bază astfel stabilit potrivit pct. l, să se stabilească nivelul salariului de bază potrivit Legii nr. 153/2017, de la nivelul lunilor: - iulie 2017 (cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente tranşei de vechime în funcţie recunoscute) - salariu de bază de 5.672 lei şi condiţii de muncă în cuantum de 636 lei; - ianuarie 2018 (cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente tranşei de vechime în funcţie recunoscute), salariu de bază de 6.235 lei şi condiţii de muncă în cuantum de 795 lei, iar incepand cu luna august 2018, comditii de munca in cuantum de 935 lei ; - ianuarie 2019 (cu luarea în considerare a tranşei de vechime în funcţie de peste 20 ani) – salariu de bază de 6.694 lei şi condiţii de muncă în cuantum de 1.004 lei; Obligă instituţia pârâtă la emiterea unei decizii prin care să se constate că reclamantul are o vechime în funcţie de peste 20 de ani, începând cu 14.12.2018 şi să se stabilească drepturile salariale potrivit vechimii în funcţie, începând cu 01.01.2019 ţinându-se cont de nivelul maxim aflat în plată aferent caracteristicilor funcţiei deţinute de reclamant, la nivelul oficiilor din ţara - în cuantum de 6.694 lei şi sporul pentru condiţii de muncă în cuantum de 1.004 lei. Anulează Decizia nr. 441/22.08.2019, precum şi actul adiţional încheiat ca urmare a Deciziei nr. 441/22.08.2019. Obligă pârâtul la plata diferenţelor salariale indexate cu rata inflaţiei, majorate şi reactualizate cu dobânda legală cuvenite. Obliga paratul la plata catre reclamant a sumei de 8330 lei cu titlu de cheltuieli de judecata . Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Tulcea. Pronunţă în şedinţa publică din data de 07 ianuarie 2020.

    Hotarare 3/2020 din 07.01.2020
  • Sedinta din data de 06.01.2020 la ora 09:00

    Complet: C-LM3a
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 07 ianuarie 2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.01.2020
  • Sedinta din data de 30.12.2019 la ora 09:00

    Complet: C-LM3a
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 06 ianuarie 2020.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.12.2019
  • Sedinta din data de 20.12.2019 la ora 09:00

    Complet: C-LM3a
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 30 decembrie 2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.12.2019
  • Sedinta din data de 18.12.2019 la ora 09:00

    Complet: C-LM3a
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 20 decembrie 2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.12.2019
  • Sedinta din data de 04.12.2019 la ora 09:00

    Complet: C-LM3a
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 18 decembrie 2019.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.12.2019
  • Sedinta din data de 20.11.2019 la ora 09:00

    Complet: C-LM3
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 04 decembrie 2019.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.11.2019
  • Sedinta din data de 22.10.2019 la ora 09:00

    Complet: C-LM3
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată pentru ca reclamantul să studieze înscrisurile depuse la dosar de pârât şi pentru a se comunica pârâtului cererea completatoare formulată de reclamant.

    Incheiere de sedinta din 22.10.2019
  • Sedinta din data de 17.09.2019 la ora 09:00

    Complet: C-LM3
  • Amână cauza

    Acordă termen de judecată pentru a se emite adresă către pârâtă să facă precizări şi pentru administrare probă testimonială.

    Incheiere de sedinta din 17.09.2019
  • Sedinta din data de 18.06.2019 la ora 09:00

    Complet: C-LM3
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de către apărătorul reclamantului şi acordă termen de judecată pentru lipsă apărare.

    Incheiere de sedinta din 18.06.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD