G****** E****** S**** P*** L********* P****** L********** G**** I****
ReclamantG******* S***** D**
PârâtG****** E****** S****
ReclamantAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta G****** E****** S****., societate în faliment, prin lichidator judiciar PRIVATE LIQUIDATION GROUP IPURL, în contradictoriu cu pârâtul G******* S***** D** domiciliat. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 36.800,00 lei, reprezentând pre? neachitat, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de la data înregistrării ac?iunii ?i până la data plă?ii efective. Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 12,60 lei. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Gherla. Pronuntată azi, 02.12.2020, prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
Hotarare 909/2020 din 02.12.2020amână pronunţarea pentru data de 02.12.2020; soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin grefă
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.11.2020amana pronunţarea pentru data de 20.11.2020 când soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.11.2020amână pronunţarea pentru data de 06.11.2020; soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.10.2020pentru administrarea probei cu interogatoriu
Incheiere de sedinta din 21.07.2020Având în vedere Hotărârea nr. 26/30.03.2020 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Cluj, raportat la Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 publicat în M.Of. 212/16.03.2020 prin care s-a instituit starea de urgenţă pe întreg teritoriul României, Hotărârea nr. 417/24.03.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii şi Decizia nr. 325/19.03.2020 a preşedintelui interimar al Judecătoriei Gherla şi raportat la faptul că prezenta cauză nu se încadrează în categoria celor de urgenţă deosebită care se judecă pe durata stării de urgenţă, aceasta se suspendă de plin drept.