G****** A********
ApelantG****** M******
ApelantS***** R**** P*** M********* F********* P******
IntimatC******* N******** D* A*********** A I*************** R****** S*
IntimatAdmite cererea formulată de apelanţii G****** A******** şi G****** M******. Îndreaptă eroarea materială strecurată în decizia civilă nr.1214/08.10.2019, pronunţată în dosarul nr.509/30/2019 al Tribunalului Timiş Secţia I Civilă în sensul că anul pronunţării deciziei este 2019. Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare. Recursul se va depune la Tribunalul Timiş sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţa publică azi, 20.01.2020.
Incheiere indreptare eroare materiala din 20.01.2020Respinge apelul declarat de apelanţii reclamanţi G****** A******** şi G****** M****** ca nefondat. Admite apelul declarat de apelanta pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A.. Schimbă în parte sentinţa civilă nr.513/18.01.2018 a Judecătoriei Timişoara în sensul respingerii în totalitate a acţiunii formulate de reclamanţii G****** A******** şi G****** M****** în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Obligă apelanţii reclamanţi G****** A******** şi G****** M****** în solidar la plata către apelanta pârâtă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a sumei de 1.360,08 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în 30 de zile de la comunicare. Recursul se va depune la Tribunalul Timiş sub sancţiunea anulării. Pronunţată la data de 08.10.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei conform art.396 alin.2 NCPC.
Hotarare 1214/2019 din 08.10.2019AP 08.10.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2019pentru imposibilitatea apărătorului ales de a se prezenta
Incheiere de sedinta din 13.06.2019Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Andrei Andra.
Incheiere abtinere din 25.04.2019Admite cererea de abtinere formulata de doamnele judecător Ioana-Amalia Dumitrescu şi Andra Andrei.
Incheiere abtinere din 25.04.2019cerere de abtinere formulata de membrii completului de judecata NC3-A
Incheiere de sedinta din 17.04.2019Trimiterea prezentei cauze, spre soluţionare, completului de judecată NC3-A cu termen de judecată la data de 17.04.2019.
Incheiere de sedinta din 18.03.2019