P**** D*****
ReclamantS*** R*** P**** S*****
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată formulată şi precizată de reclamantul P.D. în contradictoriu cu pârâta SC R.P.SRL şi, în consecinţă: Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 424 lei net cu titlu de drepturi salariale restante pentru perioada august 2018 – ianuarie 2019. Respinge în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată. Respinge cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă reconvenţional SC Ravy Prest SRL în contradictoriu cu reclamantul pârât reconvenţional P**** D*****, ca neîntemeiată. Compensează cheltuielile de judecată ale părţilor, ce se cuvin proporţional cu pretenţiile admise. Cu drept de apel în termen de 10 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Sibiu. Pronunţată azi 16.03.2021, cu votul consultativ al asistenţilor judiciari şi pusă la dispoziţia părţilor de grefa instanţei. Preşedinte, Asistenţi judiciari,
Hotarare 188/2021 din 16.03.2021Amână pronuntarea hotărârii pentru data de 16 martie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.03.2021Acordă termen de judecată la data de 1 martie 2021, ora 10, la cererea reprezentantului reclamantului.
Incheiere de sedinta din 01.02.2021Acordă termen de judecată la data de 1 februarie 2021, ora 11 pentru administrarea probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 07.12.2020Acordă termen de judecată la data de 7 decembrie 2020 ora 11 fată de cererea de amânare formulată.
Incheiere de sedinta din 02.11.2020Acordă termen de judecată la data de 2 noiembrie 2020 ora 11 in vederea administrării probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 21.09.2020Acordă termen de judecată la data de 21 septembrie 2020, ora 11, fată de lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 27.07.2020Acordă termen de judecată la data de 27 iulie 2020, ora 11, pentru administrarea probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 15.06.2020Având în vedere dispoziţiile art. 42 alin. 6 din Decretul nr. 195/16.03.2020 se suspendă de drept prezenta cauză. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgenţă, instanţa va lua măsuri pentru fixarea termenului de judecată şi citarea părţilor conform art. 42 al. 8 din Decretul nr. 195/16.03.2020.
Incheiere suspendare din 04.05.2020Acordă termen de judecată la data de 4 mai 2020, fa?ă de HOTĂRÂREA Nr.6 din 13 martie 2020 a ADUNĂRII GENERALE a JUDECĂTORILOR din cadrul TRIBUNALULUI SIBIU, dată pentru când se vor cita toate părţile.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020Acordă termen de judecată la data de 16 martie 2020, pentru administrarea probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 17.02.2020Acordă termen de judecată la data de 17 februarie 2020 pentru administrarea probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 20.01.2020Acordă termen de judecată la data de 20 ianuarie 2020 fată de cererea de amânare.
Incheiere de sedinta din 02.12.2019Acordă termen de judecată la data de 2 decembrie 2019, în vederea lămuririi obiectului cererii.
Incheiere de sedinta din 18.11.2019Acordă termen de judecată la data de 18 noiembrie 2019 fată de lipsa raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 23.09.2019Acordă termen de judecată la data de 23 septembrie 2019, pentru administrarea probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 13.06.2019