E*** S*
ReclamantP****** A****
PârâtP****** R******
PârâtAdmite acţiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta SC E*** S* în contradictoriu cu pârâ?ii P****** A**** şi Popescu Ruxandra, având ca obiect cerere de valoare redusă. Obligă pârâ?ii, în solidar, la plata către reclamantă a sumei totale de 2.207,56 lei, dintre care: suma de 1.900,57 lei reprezentând contravaloare servicii prestate în perioada noiembrie 2017 (parţial) - decembrie 2018 şi suma de 306,99 lei reprezentând majorări la facturi neachitate (la sold). Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei sentinţe. Cererea de apel se depune la Judecătoria Focşani, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată la data de 23.10.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 6993/2019 din 23.10.2019Amana pronuntarea la data de 23.10.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.10.2019