S* A** C**** 2*** S*
Apelant ReclamantA*********** I***** E****
Apelant PârâtRespinge apelul declarat de către pârâta-reclamantă ca nefondat. Admite apelul reclamantei. Schimbă în parte sentinţa, în sensul că obligă pârâta şi la plata sumelor de 5.253,89 lei, debit principal şi 369,81 lei penalităţi de întârziere. Menţine în rest sentinţa. Obligă intimata persoană fizică să plătească cheltuieli de judecată în cuantum de 412 lei, la fond şi 210 lei în apel. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată azi 02.03.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 892/2021 din 02.03.2021Amână pronunţarea la data de 02.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.02.2021Amână judecarea cauzei la data de 23.02.2021, pentru ca apelanta-pârâtă să depună înscrisurile de care înţelege să se folosească în cadrul probei deja încuviinţate şi în vederea soluţionării cererii de recuzare formulată împotriva doamnei magistrat Elena Cornelia Olteanu. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Februarie 2021.
Incheiere de sedinta din 09.02.2021Respinge cererea formulată de către apelanta-pârâtă, pentru imposibilitate de prezentare. Pune în vedere apelantei-pârâte să depună dovada achitării taxei judiciare în timbru în valoare de 70 lei, în original. Admite proba cu înscrisuri pentru părţi. Ia act de faptul că apelanta-reclamantă, prin c.j., a renunţat la proba cu expertiză tehnică de specialitate. Se citează apelanta-pârâtă, cu copia înscrisurilor depuse la acest termen de judecată. Amână judecarea cauzei la data de 09.02.2020. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Ianuarie 2021.
Incheiere de sedinta din 26.01.2021Acordă un nou termen de judecată în vederea soluţionării cererii de reexaminare a taxei de timbru privind apelul formulat de către pârâta A*********** I***** E****. Înaintează cererea de reexaminare către Serviciul Registratură din cadrul instanţei în vederea repartizării aleatorii şi soluţionării acesteia. Amână judecarea cauzei la data de 26.01.2020. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Noiembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 03.11.2020Pune în vedere apelantei-pârâte să achite taxă judiciară de timbru în valoare de 302,5 lei, în ceea ce priveşte apelul formulat cu privire la cererea reconvenţională, ce a fost respinsă de către instanţa de fond şi taxă judiciară de timbru în valoare de 30 lei, în ceea ce priveşte apelul formulat cu privire la dispoziţiile instanţei, potrivit cărora pârâta a fost obligată la plata penalităţilor, sub sancţiunea anulării apelului ca netimbrat. Amână judecarea cauzei la 03.11.2020. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Septembrie 2020.
Incheiere de sedinta din 22.09.2020Suspendat de drept în baza art 42 alin 6 din Decretul Preşedintelui României nr 195/26.03.2020 privind instituirea stării de urgenta pe teritoriul Romaniei.
Incheiere suspendare din 14.04.2020Amână judecarea cauzei la 14.04.2020. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Februarie 2020.
Incheiere de sedinta din 11.02.2020