Dosar 5127/235/2019 din 26.11.2019

fond funciar


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5127/235/2019
Data dosar:
26.11.2019
Instanta:
Judecătoria Gherla
Departament:
-
Obiect:
fond funciar
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.11.2022 la ora 08:30

    Complet: C4
  • Respinge cererea

    Respinge, ca neîntemeiată, acţiunea civilă precizată, formulată de către reclamantul FT, domiciliat în,identificat cu, cu domiciliul ales la, în contradictoriu cu pârâţii Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor B, cu sediul în, Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C, cu sediul în, precum şi în contradictoriu cu pârâtele HA, CNP, domiciliată in, CO, CNP, domiciliată în şi PD, CNP, domiciliată în, toate cu domiciliul ales la şi pârâţii BI, domiciliată în şi MA, domiciliat in. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată în sprijinul apărării reclamantului, de intervenienţii BE, CNP si BL, CNP, cu reşedinţa în, cu domiciliul ales la. Obligă reclamantul să plătească pârâtelor HA, CO şi PD suma de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Gherla. Pronunţată astăzi, 11.11.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 969/2022 din 11.11.2022
  • Sedinta din data de 28.10.2022 la ora 09:00

    Complet: C4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 11.11.2022. Soluţia va fi pusă la dispoziţiea părţilor prin mijlocirea grefei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 28.10.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.10.2022
  • Sedinta din data de 14.10.2022 la ora 09:00

    Complet: C4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 28.10.2022. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilro prin mijlocirea grefei Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 14.10.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.10.2022
  • Sedinta din data de 30.09.2022 la ora 09:00

    Complet: C4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 14.10.2022. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei. Pronunţatăprin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, azi, 30.09.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.09.2022
  • Sedinta din data de 15.09.2022 la ora 09:00

    Complet: C4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea în cauză la data de 30.09.2022. Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei Pronunţată, azi, 15.09.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2022
  • Sedinta din data de 26.05.2022 la ora 09:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    În vederea achitării diferenţei onorariu expert, amână judecarea cauzei la data de 15.09.2022.

    Incheiere de sedinta din 26.05.2022
  • Sedinta din data de 31.03.2022 la ora 11:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    În vederea depunerii la dosarul cauzei a înscrisurilor solicitate, amână judecarea cauzei la data de 26.05.2022.

    Incheiere de sedinta din 31.03.2022
  • Sedinta din data de 27.01.2022 la ora 09:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    Lipsă răspuns la obiecţiuni, amână judecarea cauzei la data de 31.03.2022.

    Incheiere de sedinta din 27.01.2022
  • Sedinta din data de 04.11.2021 la ora 09:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    Pentru ca expertul să răspundă obiecţiunilor încuviinţate, amână judecarea cauzei la data de 27.01.2022.

    Incheiere de sedinta din 04.11.2021
  • Sedinta din data de 09.09.2021 la ora 10:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    în vederea studierii obiecţiunilor de cătrepărţi şi exprimarea unei poziţii procesuale, amână judecarea cauzei la data de 04.11.2021.

    Incheiere de sedinta din 09.09.2021
  • Sedinta din data de 14.05.2021 la ora 10:45

    Complet: C4
  • Amână cauza

    Pentru a se lua la cunoştinţă de raportul de expertiză, amână judecarea cauzei la data de 09.09.2021.

    Incheiere de sedinta din 14.05.2021
  • Sedinta din data de 11.03.2021 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    în vederea revenirii cu adresă la expert

    Incheiere de sedinta din 11.03.2021
  • Sedinta din data de 03.12.2020 la ora 13:30

    Complet: C4
  • Amână cauza

    în vederea revenirii cu adresă la expert

    Incheiere de sedinta din 03.12.2020
  • Sedinta din data de 05.11.2020 la ora 9:30

    Complet: C4
  • Amână cauza

    pentru întocmirea şi depunerea raportului de expertiză dispus în cauză

    Incheiere de sedinta din 05.11.2020
  • Sedinta din data de 08.09.2020 la ora 10:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    în vederea revenirii cu adresă, depunerea dovezii achitării avans onorar expert şi depunerea de obiective scrise

    Incheiere de sedinta din 08.09.2020
  • Sedinta din data de 09.06.2020 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    pentru a se emite adrese către BNP

    Incheiere de sedinta din 09.06.2020
  • Sedinta din data de 17.03.2020 la ora 9:00

    Complet: C4
  • Amână cauza

    Având în vedere prevederile disp. art. 1 din Decizia Preşedintelui Judecătoriei Gherla nr. 303/13.03.2020 potrivit căruia, în materie civilă se judecă doar cauzele urgente şi cauzele fără citarea părţilor, observând că prezentul dosar nu se incadrează la nici unul dintre obiectele enumerate în acest articol, va dispune amânarea cauzei.

    Incheiere de sedinta din 17.03.2020

Flux dosar


Actualizare GRPD