A**** G******
InculpatA**** G******
InculpatCondamnă pe inculpatul A**** G******, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă din săvârşită la data 11.11.2018). În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Suceava, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal, impune inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Suceava sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii cadrul DGASPC Suceava sau în cadrul Primăriei mun. Suceava, pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Suceava. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, cu referire la art. 91 alin. 4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal, privind situa?iile care atrag revocarea suspendării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvâr?irea unei noi infrac?iuni în termenul de supraveghere ?i neîndeplinirea cu rea-credin?ă a măsurilor, obliga?iilor de supraveghere stabilite prin prezenta hotărâre. Potrivit art. 274 alin. 2 Cod procedură penală obligă inculpatul Anita Gabriel la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei aferentă urmăririi penale. Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronun?ată în ?edin?ă publică, astăzi, 06.11.2019.
Hotarare 764/2019 din 06.11.2019Amînă pronunţarea cauzei la data de 06.11.2019. pronunţată în şedinţa publică, azi, 29.10.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.10.2019Amînă pronunţarea cauzei la data de 29.10.2019. pronunţată în şedinţa publică, azi, 22.10.2019.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.10.2019Amînă pronun?area cauzei la data de 22.10.2019. pronun?ată în ?edin?a publică, azi, 07.10.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.10.2019