Ţ**** M****
IntimatF******** C************ E******** D** R***** - C***** M*****
IntimatM********* S****** M******** P*** P*****
ApelantAdmite excepţia inadmisibilităţii acţiunii în îmbogăţire fără justă cauză formulată de către reclamanta ŢM împotriva pârâtului Municipiul Sighetu Marmaţiei reprezentat prin Primar şi în consecinţă: Admite în parte apelul formulat de către apelantul-pârât Municipiul Sighetu Marmaţiei reprezentat prin Primar, cu sediul în Sighetu Marmaţiei, str. Bogdan Vodă nr. 14, jud. Maramureş, împotriva sentinţei civile nr. 1944/03.07.2019, pronunţate de către Judecătoria Sighetu Marmaţiei în dosarul nr. 513/307/2018, pe care o schimbă în parte în sensul că: Respinge ca inadmisibilă acţiunea în îmbogăţire fără justă cauză formulată de către reclamanta ŢM, împotriva pârâtului Municipiul Sighetu Marmaţiei, reprezentat prin Primar. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei, care nu sunt incompatibile cu prezenta decizie. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Maramureş, Secţia I Civilă. Pronunţată azi, 05.10.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 522/2020 din 05.10.2020În vederea deliberării s-a amânat pronunţarea la data de 05.10.2020, pronunţarea urmând a avea loc prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.09.2020Raportat la dispoziţiile art. 400 Cod procedură civilă, pentru a se pune în discuţie explicitarea susţinerilor apelantei din motivele de apel vizând inadmisibilitatea acţiunii întemeiate pe dispoziţiile art. 1345 Cod civil şi pentru ca părţile să se pronunţa asupra caracterului subsidiar al actio de in rem verso, s-a dispus repunerea cauzei pe rol. S-a fixat termen pentru soluţionarea cauzei la data de 21.09.2020, ora 09.00, pentru când vor fi citate părţile.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.07.2020În vederea deliberării s-a amânat pronunţarea la data de 24.07.2020, pronunţarea urmând a avea loc prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.07.2020În vederea deliberării s-a amânat pronunţarea la data de 22.07.2020, pronunţarea urmând a avea loc prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.07.2020Suspendat - Stare de urgenţă
Având în vedere Hotărârea nr. 2 din data de 29.01.2020 a Adunării Generale Extraordinare a judecătorilor din cadrul Tribunalului Maramureş, s-a dispus amânarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 05.02.2020