Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Constanţa prin Primar şi, în consecinţă, respinge cererea formulată de reclamanta Simionescu Nicoleta în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Constanţa prin Primar, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Admite acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Constanţa. Dispune anularea Dispoziţiei nr. 13271/25.07.2018, emise de parat. Cu drept de recurs in termen de 15 zile de la comunicare, recurs ce va fi depus la Tribunalul Constanta. Pronunţată astăzi, 05.06.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia păr?ilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 527/2020 din 05.06.2020Amână pronunţarea cauzei la data de 05.06.2020, pentru când, soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21.05.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.05.2020termen preschimbat la data de 21.05.2020
Admite sesizarea din oficiu. Dispune preschimbarea termenului de judecată acordat în cauză la data de 02.04.2020. Stabileşte termen la data de 21.05.2020, ora 11.00, cu citarea părţilor şi menţinerea măsurilor dispuse. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 16.03.2020.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020pentru a se cita părţile cu men?iunile dispuse de instanţă
Incheiere de sedinta din 20.02.2020Repune cauza pe rol. Dispune citarea pârâtului Primarul Municipiului Constanţa cu menţiunea să depună la dosar, în două exemplare: - Extras din Decizia Curţii de Conturi nr. 33/07.08.2015 privitor la constatarea deficienţelor la documentaţia care justifică acordarea ajutorului de încălzire a locuinţei în sezoanele reci 2012-2013, 2013-2014, 2014-2015; - Extras din anexele Deciziei Curţii de Conturi nr. 33/07.08.2015, privitor la reclamanta Simionescu Nicoleta, în măsura în care există referiri exprese la persoanele care au beneficiat de aceste ajutoare; - Dispoziţiile 2224/17.08.2015 şi nr. 3256/19.11.2015 emise de Primarul Municipiului Constanţa; - Adresa SPIT nr. 26028/18.02.2016 şi adresa DAPL nr. 7883/20.01.2017 cu extras din anexe privitor la reclamanta Simionescu Nicoleta; Termen: 20.02.2020, pentru când se vor cita părţile. Cale de atac odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 20.12.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia păr?ilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 20.12.2019Amână pronunţarea cauzei la data de 20.12.2019, pentru când, soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică din data de 05.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.12.2019