L***** G*******
ReclamantB*** I****
ReclamantC****** A***********
ReclamantB***** G*************
ReclamantB**** C******
ReclamantRespinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate invocată de către reclamanţi, excepţia fiind inadmisibilă.Cu drept de recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare, cererea în acest sens urmând a fi depusă la Tribunalul Satu Mare.Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului.Respinge ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţii, în contradictoriu cu pârâtul.Respinge ca fiind neîntemeiată excepţia prematurităţii.Respinge ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţii, în contradictoriu cu pârâtul.Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea în acest sens urmând a fi depusă la Tribunalul Satu Mare.Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 19.11.2019.
Hotarare 491/2019 din 19.11.2019Amână pronunţarea la data de 19 noiembrie 2019. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia parţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile disp.art.396 alin.2 Cod procedură civilă
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.11.2019pentru comunicarea înscrisurilor depuse de către pârât, cu reclamanţii
Incheiere de sedinta din 16.09.2019pentru asigurarea dreptului la apărare, încuviinţează cererea de amânare formulată de către pârât
Incheiere de sedinta din 24.06.2019