B***** P***
PetentAdmite cererea petentului. Dispune eşalonarea plăţii amenzii penale în sumă de 1800 lei, rămasă de achitat din amenda penală în sumă de 2000 lei, aplicată prin sentinţa penală nr. 571 din data de 13.12.2017, pronunţată de Judecătoria Rm.Vâlcea în dosarul nr. 418/288/2017, în 20 rate lunare egale a câte 90 lei/lunar, ce vor fi achitate începând cu luna iunie 2019. Atrage atenţia petentului că are obligaţia de a depune la Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Rm. Vâlcea chitanţa prin care face dovada plăţii, în termen de 15 zile de la data achitării fiecărei rate lunare. Atrage atenţia petentului asupra dispoziţiilor art. 560 şi 561 din Codul de procedură penală şi asupra dispoziţiilor art. 23 Legea nr. 253 din 2013 privind măsurile ce se pot lua în caz de neexecutare cu rea-credinţă a amenzii eşalonate şi procedura aplicabilă în astfel de situaţii. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 03.05.2019.
Hotararecameraconsiliu303/2019 din 03.05.2019