C******** C* C******
InculpatÎn temeiul art.396 alin.2 şi alin.10 C.p.p., condamnă pe inculpatul CRĂSNEANU CIPRIAN , trimis în judecată în stare de libertate, la pedeapsa de 1 (un) an 4 (patru) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prev. de art.336 alin.1 C.p (faptă săvârşită la data de 10.07.2018). În temeiul art.91 şi art.92 C.p., dispune suspendarea executării pedepsei rezultante aplicate inculpatului sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În temeiul art. 404 alin.2 C.p.p. rap. la art.93 alin.1 C.p., pe durata termenului de supraveghere stabilit, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Impune inculpatului executarea obligaţiei prev. de art.93 alin.2 lit.b) din C.p., respectiv să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Hunedoara sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. Potrivit art. 93 alin. 3 din C.p., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul în cadrul Bibliotecii Judeţene ,,Ovid Densuşianu” sau în cadrul Episcopiei Devei şi Hunedoarei, pe o perioadă de 80 de zile. Conform art.404 alin. 2 C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 C.p., referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe durata termenului de supraveghere sau a nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege sau obligaţiilor stabilite de instanţă. Potrivit art.86 C.p., supravegherea respectării măsurilor dispuse se va realiza de către Serviciul de Probaţiune Hunedoara. În temeiul art.272 rap. la art. 274 alin.1 C.p.p. obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 550 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30.10.2019.
Hotarare 1207/2019 din 30.10.2019