B***** A************* D* A*********** D** R******
ReclamantN*** F*******
PârâtAdmite excep?ia lipsei calită?ii procesuale pasive a pârâtului N*** F*******, invocată de instan?ă din oficiu. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul BIROUL ASIGURĂRILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA (B.A.A.R.) în contradictoriu cu pârâtul N*** F*******, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria Gherla. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, azi, 27.11.2020.
Hotarare 895/2020 din 27.11.2020Amână pronunţarea pentru data de 27.11.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.11.2020Amână pronunţarea pentru data de 20.11.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.11.2020Repune cauza pe rol. Citarea părţilor, în şedinţă publică. Stabileşte termen pentru judecarea cauzei la data de 05.11.2020, sala 2, ORA 09:00, complet C1, sala 2, pentru când vor fi citate păr?ile, cu următoarele menţiuni: Reclamanta cu menţiunea de a preciza până la termenul de judecată daca autoturismul condus de pârât era proprietatea acestuia sau a altei persoanei, să depună înscrisuri justificative în acest sens precum şi să depună documentele care au stat la baza emiterii procesului verbal de contravenţie în sarcina pârâtului. Suplimentar, toate păr?ile vor fi citate cu următoarele men?iuni: -vă rugăm să vă prezenta?i la instan?ă doar la ora la care sunte?i citat, pentru evitarea supraaglomerării sălii de judecată ?i pentru protec?ia sănătă?ii dvs. ?i a celorlal?i participan?i (se va avea în vedere ?i intervalul suplimentar de acces stabilit prin Decizia nr. 60/12.05.2020 a Pre?edintelui Cur?ii de Apel Cluj, prin Hot. CSM 734/12.05.2020 ?i respectiv prin Decizia Pre?edintelui Judecătoriei Gherla nr. 497/14.05.2020) - luarea cauzei la amânări fără discu?ii ?i, respectiv lăsarea acesteia la a doua strigare dacă va fi cazul, conform art. 11 alin.1 ?i 2 din Hot. CSM 734/12.05.2020 vor avea loc doar în intervalul orar din care face parte cauza dvs., respectiv la ora 09:00-10:00, deci nu la începutul ?edin?ei, ?i respectiv, nici la finalul acesteia În vederea reducerii riscului de infectare cu coronavirus - SARS-CoV-2 sau alte infec?ii respiratorii, vă rugăm, să luaţi în considerare, următoarele posibilităţi: • transmiterea corespondenţei adresate Judecătoriei Gherla de regulă în format electronic, prin e-mail, prin telefax sau alte mijloace similare, nu pe suport de hârtie; • indicarea unei adrese de e-mail la care să primiţi actele de procedură; • studiul dosarului la domiciliu, prin utilizarea parolei de acces la filele dosarului electronic, parolă transmisă odată cu citaţia; • evitarea prezenţei în sediul Judeăcătoriei Gherla, ori de câte ori ea nu este obligatorie, prin solicitarea judecării cauzei şi în lipsă; • posibilitatea de a fi reprezentaţi în instanţă prin intermediul unui avocat ales. - vă rugăm să evita?i, pe cât posibil, depunerea actelor la dosar în ?edin?ă, pentru a limita contactul dvs. cu completul de judecată sau cu al?i participan?i, în vederea protejării sănătă?ii tuturor – în acest sens vă punem în vedere să depune?i înscrisurile, în format electronic (la nr. de fax: 0264-243773 - Registratură/Arhivă, 0264-243701 – Secretariat sau la adresa de e-mail: [email protected]), cu cel pu?in 5 zile anterior termenului de judecată, pentru a putea fi studiate din timp atât de către celelalte păr?i, cât ?i de completul de judecată - la prezentarea la instan?ă vă punem în vedere că ave?i obliga?ia de a purta echipamentul de protec?ie stabilit prin Decizia Pre?edintelui Judecătoriei Gherla nr. 497/14.05.2020, respectiv mască şi mănuşi Dispune efectuarea de verificări în baza de date DEPABD cu privire la cele două autoturisme implicate în evenimentul rutier. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. (2) Cod procedură civilă, azi, 05.08.2020.
Incheiere de sedinta din 05.08.2020Amână pronunţarea pentru data de 05.08.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.07.2020Amână pronunţarea pentru data de 30.07.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.07.2020Amână pronunţarea pentru data de 23.07.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.07.2020Amână pronun?area pentru data de 09.07.2020, solu?ia urmând a fi pusă la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.07.2020Amână pronunţarea pentru data de 02.07.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.06.2020Având în vedere Hotărârea nr. 26/30.03.2020 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Cluj, raportat la Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020 publicat în M.Of. 212/16.03.2020 prin care s-a instituit starea de urgenţă pe întreg teritoriul României, Hotărârea nr. 417/24.03.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii şi Decizia nr. 325/19.03.2020 a preşedintelui interimar al Judecătoriei Gherla şi raportat la faptul că prezenta cauză nu se încadrează în categoria celor de urgenţă deosebită care se judecă pe durata stării de urgenţă, aceasta se suspendă de plin drept.