P**** F***** M****
InculpatJudecătorul delegat cu executările penale îi aduce la cunoştinţă numitului P**** F***** M**** scopul şi conţinutul sancţiunii aplicate, consecinţele nerespectării acesteia, respectiv consecinţele nerespectării acestor obligaţii ori ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul executării măsurii educative şi anume sesizarea instanţei de judecată cu prelungirea măsurii educative, sesizarea instanţei de judecată cu înlocuirea cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă ori internarea într-un centru educativ sau centru de deten?ie.
Incheiere de sedinta din 21.07.2021În baza art. 335 al. 1 C.p. cu aplic. la art. 113 al. 2 C.p. aplică inculpatului PÎRVU FLORIN MARIN măsura educativă a supravegherii prev. de art. 118 C.p., constând în controlarea şi îndrumarea minorului în cadrul programului său zilnic, pe o durată de 3 luni, de către tatăl acestuia, Pîrvu Vasile, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Ialomiţa, pentru a asigura participarea la cursuri şcolare sau de formare profesională şi prevenirea desfăşurării unor activităţi sau intrarea în legătură cu anumite persoane care ar putea afecta procesul de îndreptare a acestuia, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere. În baza art. 121 al. 1 lit. a, e C.p. impune inculpatului pe durata executării măsurii educative de mai sus obligaţia de a urma un curs de pregătire şcolară sau formare profesională şi de a se prezenta la Serviciul de Probaţiune Ialomiţa la datele fixate de acesta. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 123 C.p. În baza art. 121 alin. 4 C.pen., pune în vedere Serviciului de Probaţiune Ialomiţa că pe durata executării măsurii educative are obligaţia de a sesiza instanţa dacă vor interveni motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă, fie încetarea executării unora dintre acestea, precum şi dacă inculpatul nu respectă condiţiile de executare a măsurii educative sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 500 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul parţial al apărătorului din oficiu, av. Aionoaiei Gioconda, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 91/18.01.2021, în cuantum de 500 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare hotărârii. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.06.2021.
Hotarare 224/2021 din 17.06.2021Stabileşte pronuntarea la data de 17.06.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.05.2021Amână judecarea cauzei pentru a da posibilitatea inculpatului să se prezinte la instantă.
Incheiere de sedinta din 21.04.2021Urmare a desfiintării completului 5, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 2/25.02.2021, prezenta cauză a fost repartizată prin sistem ciclic Completului 8.
Incheiere de sedinta din 23.03.2021Pentru întocmirea referatului de evaluare cu privire la inculpatul minor.
Incheiere de sedinta din 19.01.2021Pentru lipsa de procedură.
Incheiere de sedinta din 08.09.2020În baza art.43 al.2 din Decretul Presedintelui României nr.195/16.03.2020, privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, constată suspendată de drept judecata cauzei, pe durata stării de urgenţă.
Pentru protest.
Incheiere de sedinta din 04.02.2020