O***** V******* P*** R****** L****
ReclamantP****** N******
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată din oficiu. Respinge cererea formulată de petentul Oraşul Victoria, reprezentat prin primar, în contradictoriu cu intimatul Piţeriu Nicolae, având ca obiect înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Făgăraş.. Pronunţată azi, 11 iunie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 482/2020 din 11.06.2020Suspendat de drept pe durata stării de urgenţă, în temeiul art. 43 alin. 2 din Decretul nr. 195/16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, emis de către Preşedintele României, fără efectuarea vreunui act de procedură.
termen acordat având în vedere Hotărârea nr.2/29.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Făgăraş prin care s-a stabilit suspendarea activităţii de judecată a cauzelor aflate pe rol, pe perioadă nedeterminată
Incheiere de sedinta din 06.02.2020