R******* A***** A********
InculpatR******* P***
InculpatR******* P***
Reprezentant legalR******* L*****
Reprezentant legalPune în vedere condamnatului minor măsurile educative neprivative de libertate.
Incheiere finala dezinvestire din 01.09.2020Amână cauza pentru lipsa condamnatului minor la data de 01.09.2020.
Incheiere de sedinta din 18.08.2020I. În baza art. 335 al. 1 C.p. cu aplic. la art. 113 al. 2 C.p. şi art. 396 al. 10 teza a II-a C.pr.pen. aplică inculpatului R******* A***** A******** măsura educativă a supravegherii prev. de art. 118 C.pen., constând în controlarea şi îndrumarea minorului în cadrul programului său zilnic, pe o durată de 6 luni, de către părinţii acestuia, R******* P*** şi R******* L*****, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Ialomiţa, pentru a asigura participarea la cursuri şcolare sau de formare profesională şi prevenirea desfăşurării unor activităţi sau intrarea în legătură cu anumite persoane care ar putea afecta procesul de îndreptare a acestuia, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere. În baza art. 121 al. 1 lit. a, e C.pen. impune inculpatului pe durata executării măsurii educative de mai sus obligaţia de a urma un curs de pregătire şcolară sau formare profesională şi de a se prezenta la Serviciul de Probaţiune Ialomiţa la datele fixate de acesta. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 123 C.pen. În baza art. 121 alin. 4 C.pen., pune în vedere Serviciului de Probaţiune Ialomiţa că pe durata executării măsurii educative are obligaţia de a sesiza instanţa dacă vor interveni motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă, fie încetarea executării unora dintre acestea, precum şi dacă inculpatul nu respectă condiţiile de executare a măsurii educative sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin. II. În baza art. 396 alin. (1), (4) (10) C.proc.pen. raportat la art. 83 C.pen., stabileşte pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare în sarcina inculpatului R******* P*** pentru săvârşirea infracţiunii de încredinţarea unui vehicul pentru conducere pe drumurile publice, unei persoane despre care ştie că nu posedă permis, prev. de art. 335 alin. 3 C.pen. În temeiul art. 83 alin. (1) C.pen., amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C.pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 404 alin. 3 C.proc.pen. rap. la art. 84 alin. 2 C.pen. şi art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ialomiţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Ialomiţa, competent potrivit art. 32 alin. 4 rap. la art. 32 alin. 1 lit. c din Legea nr. 252/2013. În temeiul art. 404 alin. (3) C. proc.pen., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 C.pen. cu privire la revocarea amânării aplicării pedepsei în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere sau de săvârşire de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 al. 2 C.pr.pen. obligă inculpaţii la plata sumei de 300 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul minor, av. Antonescu Lidun, în cuantum de 1663 lei, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2025/19.12.2019, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 iulie 2020.
Hotarare 125/2020 din 09.07.2020Amână pronuntarea la data de 09.07.2020.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.07.2020Stabileşte pronun?area la data de 02.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.06.2020Suspendat de drept, în baza art. 43 alin. 2 din Decretul Preşedintelui României nr.195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă.
Amână cauza având în vedere Hotărârea nr.3 din 03.02.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Judecătoriei Urziceni privind continuarea protestului prin suspendarea activităţii de judecată cu excepţia cauzelor urgente.
Incheiere de sedinta din 05.02.2020