U** C***** A*** P*** P***** P*** C************* I******* Ş* T*** L*****
PetentM***** K****
IntimatAdmite cererea formulată de petenta UAT Comuna Aţel, reprezentata legal prin primar Aldea Ioan Ovidiu, , în contradictoriu cu intimatul M***** K****, şi în consecinţă. Dispune înlocuirea amenzii contravenţionale în cuantum de 540lei aplicate intimatului prin procesul-verbal seria CP nr.7696329/19.10.2014, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii pentru o durată de 43 ore, la dispoziţia Primăriei Comunei Aţel. Executarea sancţiunii se va face în cadrul serviciilor publice pentru întreţinerea locurilor de agrement, a parcurilor şi drumurilor, păstrarea curăţeniei şi igienizarea localităţii, desfăşurarea de activităţi în folosul căminelor de bătrâni sau pentru copii, al orfelinatelor, creşelor, grădiniţelor, şcolilor, spitalelor şi al altor aşezăminte social-culturale aflate pe raza Comunei Aţel Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Mediaş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 29.11.2019.
Hotarare 2508/2019 din 29.11.2019