S***** G*******
InculpatÎn baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată competenţa materială, teritorială şi funcţională, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 3009/P/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, privind pe inculpatul S. G., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe", faptă prev. şi ped. de art 336 alin. (1) din Codul penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei, privind pe inculpatul S.G.. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi 29 octombrie 2019.
Incheiere finala dezinvestire 1079/2019 din 29.10.2019