Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite în parte cererea formulată de reclamantul Ştefan Alexandru în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa. Obligă pârâta să recalculeze pensia reclamantului cu luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani începând cu data de 01.10.2019. Obligă pârâta către reclamant la plata diferenţelor de drepturi de pensie rezultate din recalculare, începând cu data de 01.10.2019, actualizate cu indicele inflaţiei şi dobândă legală până la data plăţii. Respinge restul pretenţiilor ca nefondate. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, azi 03.12.2019.
Hotarare 3036/2019 din 03.12.2019Amână pronunţarea la 3.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.11.2019