K***** I***** I********** R* S*
ReclamantK***** L*****
PârâtK***** L***** P*** C****** S****** A** L*** A**********
PârâtAdmite în parte cererea de valoarea redusă formulată de reclamanta K***** I***** I********** R* S*, în contradictoriu cu pârâtul K***** L*****. Obligă pârâtul să plătească către reclamantă suma de 144,08 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate, cu penalităţi de întârziere contractuale aferente debitului principal, în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere, calculate începând cu data scadenţei fiecărei facturi şi până la plata integrală a debitului. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care suma de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru şi 300 lei onorariu curator special. Respinge în rest pretenţiile reclamantei, ca neîntemeiate. Executorie de drept. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oradea. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 19.12.2019.
Hotararecameraconsiliu3128/2019 din 19.12.2019Amână pronunţarea la 19.12.2019 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.12.2019pentru a se emite adresă către Vodafone România şi a se recita reclamanta cu menţiunea să depună contractul aferent nr. de telefon al pârâtului
Incheiere de sedinta din 24.10.2019pentru ca reclamanta să depună dovada încheierii Contractului de abonament cu pârâtul K***** L***** aferent nr. de telefon 0728/170479
Incheiere de sedinta din 26.09.2019lipsă de procedură
Incheiere de sedinta din 08.08.2019Numeşte curator special pentru pârât pe d-na av. Laza Alexandrina. În vederea achitării de către reclamantă A onorariului provizoriu pentru curator în cuantum de 300 lei şi pentru a se comunica actele curatorului în vederea formulării întâmpinării
Incheiere de sedinta din 13.06.2019