F***** C*****
ReclamantI************ J******* D* P****** M****
PârâtAdmite excepţia necompetenţei materiale funcţionale a Tribunalului Mureş – Secţia civilă. Declină în favoarea Tribunalului Mureş – Secţia Contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul F.C. (cu CNP şi cu domiciliul) în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Mureş (cu datele de identificare). Constată ivit conflictul negativ de competenţă şi dispune suspendarea soluţionării cauzei şi trimiterea cauzei la Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia I-a Civilă, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă. Fără cale de atac. Pronunţată azi, data de 7 noiembrie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 1278/2019 din 07.11.2019pentru probe
Incheiere de sedinta din 19.09.2019