P******** D* P* L**** C***** D* A*** A*********
PetentD******* J******** P***** C****** S****
IntimatS******** P***** D* P****** L***** S****
IntimatÎn baza art. 318 alin. 14 şi 15 C.pr.pen., admite cererea Ministerului Public - P******** D* P* L**** C***** D* A*** A********* privind confirmarea renunţării la urmărirea penală şi în consecinţă constată ca legală şi temeinică soluţia de renunţare la urmărirea penală cu privire la săvârşirea infracţiunilor de distrugere (bunuri care fac parte din patrimoniul cultural), prev. şi ped. de art. 253 alin. 3 din Codul Penal al României şi executare, fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare, ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a a lucrărilor de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare, restaurare, conservare, precum şi orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care urmează să fie efectuate la toate categoriile de monumente istorice prevăzute de lege - monumente, ansambluri, situri - inclusiv la anexele acestora, identificate în acelaşi imobil - teren şi/sau construcţii, la construcţii amplasate în zone de protecţie a monumentelor şi în zone construite protejate, stabilite potrivit legii, ori la construcţii cu valoare arhitecturală sau istorică deosebită, stabilite prin documentaţii de urbanism aprobate, prevăzută şi pedepsită de art. 24 lit. a din Legea 50/1991 republicată asupra monumentului istoric Linia ferată îngustă Sibiu-Agnita-Brădeni cu ramificaţia Cornăţel-Vurpăr (cod L.M.I. SB-II-a-B-20923), dispusă prin ordonanţa din data de 13.05.2019 emisă în dosarul nr. 268/P/2019. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 24.06.2019.
Hotararecameraconsiliu724/2019 din 24.06.2019