V***** N*******
ReclamantD********* G****** A* A************* N******** A P**************
PârâtA************ N******** A P**************
PârâtRespinge acţiunea, ca fiind neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei, azi 20.12.2019
Hotarare 1846/2019 din 20.12.2019În baza art. 396 alin. 1 din Codul de procedură civilă, amână pronunţarea la data 20.12.2019. Cu drept de recurs o dată cu fondul. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei, azi 12.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.12.2019Pentru ca reclamanta să depună la dosarul cauzei înscrisuri, instanţa amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 12.12.2019.
Incheiere de sedinta din 21.11.2019Pentru a se introduce în cauză Directorul General al Administra?iei Naţionale a Penitenciarelor, instanţa amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 21.11.2019.
Incheiere de sedinta din 24.10.2019