D*** M******
ContestatorS* A** M**** P** S**
IntimatAdmite cererea de îndreptare eroare materială. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în sentinţa civilă nr. 294/29.01.2021 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosar nr. 5238/105/2019 în sensul că la menţiunea eronată „contestaţie decizie de pensionare” se trece menţiunea corectă „contestaţie decizie de concediere”. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Prahova.
Incheiere indreptare eroare materiala din 12.10.2021Admite cererea. Anulează decizia nr. 1756/12.11.2019 emisă de S* A** M**** P** S**. Obligă intimata la plata către contestatoare a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data încetării contractului individual de muncă şi până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătoreşti. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Prahova.
Hotarare 294/2021 din 29.01.2021Amână pronun?area la data de 29.01.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.01.2021în vederea administrării probei testimoniale
Incheiere de sedinta din 06.11.2020în vederea administrării probatoriului
Incheiere de sedinta din 22.09.2020în vederea administrării probatoriului
Incheiere de sedinta din 18.06.2020În baza art. 42 alin.6 din Anexa nr.1 la Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, tribunalul constată suspendată de plin drept judecata prezentei cauze pe durata stării de urgenţă.
Rezolutie din 27.03.2020pentru a se depune relaţiile solicitate de instanţă
Incheiere de sedinta din 20.02.2020Având în vedere Hotărârea nr. 3 din data de 22/01/2020 a Adunării Generale a Judecătorilor.
Incheiere de sedinta din 23.01.2020