A**** C*****
ReclamantV**** A****
Pârâtsc 369/Admite cererea având ca obiect hotărâre care ţine loc de contract autentic de vânzare-cumpărare formulată de reclamantul A**** C*****, în contradictoriu cu pârâtul V**** A****. Constată că pârâtul i-a vândut reclamantului, pe baza antecontractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat la data de 30.08.2019 , cu preţul achitat de 3.000 lei, terenul extravilan în suprafaţă de 0,4700 ha, în tarla 18, parcela 373, cu număr cadastral 20557, , înscris în titlul de proprietate nr.8500469/23.11.1994 şi certificatul de moştenitor nr.314/10.09.2004. Prezenta sentinţă ţine loc de contract autentic de vânzare-cumpărare. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii. În cazul exercitării, cererea de apel se va depune la Judecătoria Roşiorii de Vede. Pronunţată astăzi, 28 mai 2020 , prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 369/2020 din 28.05.2020Suspendat de drept conform Decretului nr. 195/2020 din 16 martie 2020 al Preşedintelui României privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României.
pentru ca reclamantul să facă dovada exercitării dreptului de preempţiune; repetarea citării pârâtului cu menţiunea prezentării la interogatoriu
Incheiere de sedinta din 27.02.2020