M***** F*****
ReclamantM***** N******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta M***** F***** în contradictoriu cu pârâtul M***** N******. Constată deschisă succesiunea autorilor Minciu Constantin, decedat la data de 02.05.2008 şi Minciu Elena, decedată la data de 26.02.2019, ambii cu ultimul domiciliu în com. Stoeneşti, jud. Olt Constată că mostenitori cu vocaţie succesorală sunt numiţii M***** F***** şi M***** N******, în calitate de descendenţi de gradul I. Se ia act de tranzacţia intervenită între reclamanţi şi pârâţi şi se consfinţeşte învoiala acestora ataşată la dosarul cauzei. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2000 lei, reprezentând onorariu de avocat. Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare numai pentru motive procedurale. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare în ceea ce priveşte capătul de cerere privind cheltuielile de judecată. Cererea se va depune la Judecătoria Caracal. Pronunţată azi, 17.07.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Hotarare 1484/2020 din 17.07.2020Amana pronuntarea la data de 17.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.07.2020Administrarea probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 04.06.2020Suspendat de drept, conform Decretului prezidenţial de instituire a stării de urgenţă nr. 195 din data de 16.03.2020.
Amână cauza la data de 14 mai 2020, având în vedere Decretul nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgenţă, precum şi Hotărârea nr. 257 din data de 17 martie 2020 a Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători şi Hotararea nr. 5/17.03.2020 a Colegiului de Conducere al Judecătoriei Caracal.
Incheiere de sedinta din 19.03.2020În vederea solu?ionării litigiului pe cale amiabilă.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Admite cererea de ajutor public judiciar formulată de petentul M***** F***** şi dispune eşalonarea plăţii taxei de timbru stabilită în cauză la valorea de 9876.14 lei, pe o perioadă de 16 luni urmând ca petentul să achite lunar, timp de 16 luni, suma de 617.25 lei. Fără cale de atac Pronunţată azi, 09.12.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere de sedinta din 09.12.2019Conform art. 396 alin. 1 Cpc, amână pronunţarea la 09.12.2019;
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.12.2019În vederea citării petentului cu men?iunea de a preciza dacă î?i menţine cererea, având în vedere Încheierea din 19.11.2019, prin care a fost admisă cererea de reexaminare, amână cauza la 05.12.2019;
Incheiere de sedinta din 28.11.2019