S******** D* A******** J******* B****
Recurent ReclamantI************ T********* D* M**** A* J******** B****
Intimat PârâtRespinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant Serviciul de Ambulanţă Judeţean Bihor în contradictoriu cu intimatul-pârât I************ T********* D* M**** A* J******** B****, împotriva Sentin?ei nr. 448/CA din 24.05.2019 pronun?ată de Tribunalul Bihor, pe care o menţine în totul. Fără cheltuieli de judecată în recurs. DEFINITIVĂ.
Hotarare 57/2020 din 29.01.2020Respinge cererea de repunere a cauzei pe rol şi menţine măsura suspendării judecării cauzei, dispusă prin încheierea din data de 23.10.2019.
Incheiere suspendare din 04.12.2019Având în vedere că nu s-a formulat cerere de judecare în lipsă şi constatând ca fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 411 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, suspendă judecarea cauzei în baza art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod de procedură civilă şi trimite dosarul la arhiva instanţei spre păstrare până la intervenţia părţii. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, care se va depune la Curtea de Apel Oradea.
Incheiere suspendare din 23.10.2019