S******* S*
ReclamantR*** G*******
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanta S.C.SALUBRIS S.A., în contradictoriu cu pârâtul R*** G******* . Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 923 lei , reprezentând drepturi salariale nete , încasate necuvenit. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cale de atac ce se depune sub sancţiunea nulităţii la Tribunalul Iaşi. Pronunţată azi, 29.07.2020 , soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei de judecată.
Hotarare 967/2020 din 29.07.2020Acordă termen la data de 29.07.2020 pentru ca reclamanta să precizeze cuantumul indemnizaţiei aferentă celor 15 zile concediu necuvenit
Incheiere de sedinta din 20.05.2020TERMEN PRESCHIMBAT PRIN ÎNCHEIEREA DE ŞEDINŢĂ DIN 16.03.2020
Din oficiu, în temeiul art. 230 Cod procedură civilă, preschimbă termenul de judecată din data de 22.04.2020 la data de 20.05.2020, cu citarea de îndată a tuturor păr?ilor cu men?iunile dispuse pentru termenul acordat, precum ?i cu men?iunea preschimbării termenului de judecată ca urmare a măsurilor de protejare a popula?iei împotriva răspândirii noului Coronavirus dispuse la nivel na?ional. Dată în Camera de Consiliu, astăzi, 16.03.2020.
Incheiere de sedinta din 16.03.2020Amână cauza şi acordă termen la data de 22.04.2020, având în vedere Hotărârea nr. 1 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Iaşi din data de 21.01.2020 prin care s-a adoptat ca formă de protest suspendarea temporară a activităţii, exceptând cauzele urgente, raportat la obiectul cauzei de faţă şi faptul că soluţionarea acesteia nu reclamă urgenţa.
Incheiere de sedinta din 29.01.2020