Dosar 528/334/2019 din 11.03.2019

plângere contravenţională seria PSVX, nr. 228404


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 528/334/2019
Data dosar:
11.03.2019
Instanta:
Judecătoria Vatra Dornei
Departament:
.
Obiect:
plângere contravenţională seria PSVX, nr. 228404
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.06.2019 la ora 09:00

    Complet: C2
  • Admite plângerea

    Admite plângerea contravenţională formulată de petentul Buceaţchi Ion Alexandru, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, şi în consecinţă: Anulează, în parte, procesul verbal de contravenţie seria PSVX nr.228404 întocmit de intimat la 23.02.2019, în sensul că înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale de 1.305 lei pentru fapta prev. de art. 10 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu sancţiunea avertisment. Atrage atenţia petentului asupra pericolul social al faptei săvârşite cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Vatra Dornei. Pronunţată la data de 13 iunie 2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 570/2019 din 13.06.2019

Flux dosar


Actualizare GRPD