C******* N******** P***** C******** C******** , I************ D* R****** S* R************ S** P******* S* C********* S*
ReclamantA******* C***** S**
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune SA – CNCIR SA, în contradictoriu cu pârâta A******* C***** S**, (fostă Procema Bricomat SA). Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 714 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de inspecţie tehnică în utilizare, conform facturii fiscale nr. SB INS 021707/15.01.2018, precum şi la plata dobânzii legale penalizatoare, în cuantum de 90,39 lei, calculată de la data scadenţei facturii şi până la data plăţii efective a debitului principal. Obligă pe pârâtă la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea reclamantei. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă, în caz de exercitare a căii de atac, la Judecătoria Sibiu. Executorie de drept. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 21.08.2019.
Hotarare 4346/2019 din 21.08.2019amână pronun?area la data de 21.08.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.08.2019