P**** N**** G*******
ReclamantC*** D* P***** S********* A M*********** A********* I******
PârâtC****** D* C********** A M*********** A********* I******
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale passive invocată de pârâta Comisia de Contestaţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ca neîntemeiată. Respinge acţiunea formulată de reclamantul Pîrvu Ninel Georgică în contradictoriu cu pârâţii C*** D* P***** S********* A M*********** A********* I****** şi Comisia de Contestaţii din cadrul Ministerului Afacerilor Interne,ca neîntemeiată. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Tribunalul Giurgiu. Pronunţată potrivit art. 402 Cod proc. civ., respectiv prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 22.07.2020.
Hotarare 116/2020 din 22.07.2020Suspendat de drept în baza art.42 alin.6 din Decretul preşedintelui României 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, precum şi a Decretului nr.240/2020, pe toată perioada stării de urgenţă.
Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la 29.04.2020 faţă de art. 2 al Hotărârii nr. 1/21.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Giurgiu, Hotărârea nr.3/12.02.2020 menţinute prin Hotărârea nr. 4/24.02.2020 Pronunţată în şedinţă publică de la 4 Martie 2020.
Incheiere de sedinta din 04.03.2020Având în vedere art. 2 al Hotărârii nr. 1/21.01.2020 a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Giurgiu prin care s-a hotărât organizarea formei de protest pe perioadă nedeterminată, amână cauza
Incheiere de sedinta din 22.01.2020pentru a se reveni cu adresa catre pârâta, amana cauza
Incheiere de sedinta din 06.11.2019in vederea administrarii probelor incuviintate, amana cauza
Incheiere de sedinta din 11.09.2019pentru lipsă de apărare, tr 11.09.2019
Incheiere de sedinta din 19.06.2019pentru pregătirea apărării, tr 19.06.2019
Incheiere de sedinta din 22.05.2019pentru lipsă procedură tr 22.05.2019
Incheiere de sedinta din 10.04.2019