D**** F*****
ReclamantR**** A******* A********** A********** C***** R*****
PârâtAdmite excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Declină competenţa de soluţionare materială şi funcţională a cauzei privind pe reclamantul D**** F***** în contradictoriu cu pârâta R.A. Autoritatea Aeronautică Civilă Română, având ca obiect litigiu de muncă, în favoarea Tribunalului Bucureşti – Secţia de Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.07.2020.
Hotarare 620/2020 din 14.07.2020Suspendat de drept în baza art. 63 alin. 11 din Decretul Preşedintelui României nr. 240/14.04.2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României şi Hotărârii Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti nr.65/26.03.2020, până la încetarea stării de urgenţă
Admite cererea pârâtei R**** A******* A********** A********** C***** R*****, prin consilier juridic, în ce priveşte acordarea unui termen pentru a studia înscrisurile de la dosar. Se comunică reclamantului, pin citaţie, notele scrise depuse astăzi de instituţia pârâtă. Pune în vedere reclamantului să depună la dosarul cauzei, în termen de 5 zile, încă un exemplar de pe notele de şedinţă depuse pentru termenul de astăzi, transmise la dosarul cauzei prin e-mail, în aşa fel încât să poată fi comunicate instituţiei pârâte. Prorogă discutarea pentru termenul următor excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale a Curţii de Apel Bucureşti, invocată de reclamant şi eventuala calificare a litigiului ca fiind litigiu de muncă, Pune în vedere ambelor părţi să-şi formuleze apărări cu privire la toate argumentele şi susţinerile aduse de către partea adversă în cele mai recente note scrise depuse la dosarul cauzei. Amână judecata cauza şi acordă termen la data de 05.05.2020, ora 12.00, Completul 4 Fond, sala E 23 „Paul Negulescu”, pentru când reclamanta şi pârâtul au termen în cuno?tin?ă, în temeiul dispoziţiilor art. 229 alin. (1) NCPC. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10.03.2020.
Incheiere de sedinta din 10.03.2020Pune în vedere reclamantului, sub sanc?iunea suspendării judecării cauzei, ca până la termenul următor să precizeze ac?iunea, să indice expres ?i limitativ, ce stare de fapt vizează, adică litigiul de muncă referitor la consecin?a încetării de drept a contractului de muncă, cu accesorii emiterii unor acte administrative, care au condus la încetarea contractului de muncă, respectiv dacă a atacă, în principal, acte administrative emise de regia autonomă pârâtă ?i, în subsidiar, face referire la un litigiu de muncă, în a?a fel încât să precizeze, în mod corect ?i explicit instan?a competentă ?i argumentele juridice aferente. Pune în vedere pârâtului să depună la dosarul cauzei dovada celor sus?inute, în sensul existen?ei unui dosar pe rolul Tribunalului Giurgiu cu aceleaşi părţi şi obiect. Amână judecata cauza şi acordă termen la data de 10.03.2020, ora 12.00, Completul 4 Fond, sala E 23 „Paul Negulescu”, pentru când reclamanta şi pârâtul au termen în cuno?tin?ă, în temeiul dispoziţiilor art. 229 alin. (1) NCPC. Pronunţată în şedinţă publică azi, 28.01.2020.
Incheiere de sedinta din 28.01.2020