R*** I* I**** C*******
InculpatÎn baza art421 pct2 lita Cpp admite apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistriţa împotriva sentinţei penale nr 1912/11122018 a Judecătoriei Bistriţa, pe care o desfiinţează, în parte, în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a laturii penale şi, pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite: Condamnă inculpatul RIC pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev de art 336 alin 1 Cod penal, cu aplicarea art 396 alin 10 Cod procedură penală (faptă comisă în data de 08032017) la pedeapsa de 1 an închisoare În temeiul art67 alin2 Cp raportat la art66 alin1 lit a, b şi i Cp aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a conduce orice categorie de vehicule pe o perioadă de 2 ani Conform art91, 92 Cp dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate prin prezenta pe durata unui termen de încercare de 3 ani În baza art 93 alin 1 Cod penal inculpatul RIC urmează a respecta pe durata termenului de supraveghere de 3 ani următoarele măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bistriţa-Năsăud, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă Potrivit art93 alin2 Cp obligă inculpatul să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate În baza art 93 alin3 Cod penal obligă inculpatul RIC ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze 100 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în domeniul serviciilor publice (întreţinere locuri de agrement, parcuri şi drumuri, salubrizarea localităţii, activităţi în folosul unităţilor şcolare, educative sau socio-culturale) în cadrul Primăriei comunei Tiha Bârgăului, jud Bistriţa-Năsăud Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate – referitoare la cheltuielile de judecată Cheltuielile judiciare avansate de stat cu prezentul apel rămân în sarcina acestuia Definitivă Pronunţată în şedinţa publică de azi, 04 martie 2019
Hotarare 246/2019 din 04.03.2019