H*** G******
PetentH*** I***** M****
PetentI************ D* P****** J******* H********
IntimatP****** M*********** D***
IntimatA**** Ş** D******* A*** - B***** D* O***** P****** - P****** M*********** D***
IntimatAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei POLITIA MUNICIPIULUI DEVA, şi a intimatului DUMITRAŞ ALIN, agent şef în cadrul POLIŢIEI MUNICIPIULUI DEVA - BIROUL DE ORDINE PUBLICA invocată din oficiu. Admite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul HANC GAVRILĂ, în contradictoriu cu intimatul I************ D* P****** J******* H********, şi, în consecinţă: Înlocuieşte sancţiunea amenzii aplicată petentului prin procesul-verbal de contravenţie seria PHDY nr. 0025252 din data de 02.07.2019 cu sancţiunea contravenţională constând în avertisment, cu consecinţa exonerării petentului de la plata amenzii contravenţionale aplicate, în cuantum de 200 de lei. Atenţionează petentul asupra pericolului social al faptei şi îi recomandă ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale în materie. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Deva. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 09.06.2020.
Hotarare 640/2020 din 09.06.2020Amână pronunţarea în cauză la data de 09.06.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.05.2020SUSPENDAT DE DREPT IN BAZA DECRETULUI PREZIDENTIAL NR.195/2020 SI PRIN RAPORTARE LA HOTARAREA NR. 24/18.03.2020 A COLEGIULUI CURTII DE APEL ALBA IULIA
TERMEN PRESCHIMBAT
în temeiul art. 230 C.pr.civ., preschimbă termenul de judecată stabilit iniţial la data de 24.03.2020, pentru data de 12.05.2020.
Incheiere de sedinta din 12.03.2020Admite excepţia netimbrării cererii, invocată din oficiu. Anulează ca netimbrată cererea de recuzare formulată de petentul HANC GAVRILĂ. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 29 ianuarie 2020.
Incheierefinalacameraconsiliu din 29.01.2020Respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de petentul Hanc Gavrilă, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de lei, datorată pentru cererea de recuzare formulată în dosarul nr. 5334/221/2019 la data de 19.11.2019. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare se depune la Judecătoria Deva. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 8 ianuarie 2020.
Incheierefinalacameraconsiliu din 08.01.2020Pentru soluţionarea cererii de recuzare
Incheiere de sedinta din 10.12.2019Admite excepţia netimbrării cererii, invocată din oficiu. Anulează ca netimbrată cererea de recuzare formulată de petenta H*** I***** M****. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 20 noiembrie 2019.
Incheierefinalacameraconsiliu din 20.11.2019pentru soluţionarea cererii de recuzare
Incheiere de sedinta din 19.11.2019pentru soluţionarea definitivă a cererii de ajutor public judiciar,
Incheiere de sedinta din 06.11.2019Respinge cererea de acordare a ajutorului public judiciar formulată de petenta H*** I***** M****, sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de lei, datorată pentru cererea de recuzare formulată în dosarul nr. 5334/221/2019. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de reexaminare se depune la Judecătoria Deva. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocire grefei instanţei, astăzi, 23 octombrie 2019.
Incheierefinalacameraconsiliu din 23.10.2019Pentru soluţionarea cererii de recuzare
Incheiere de sedinta din 08.10.2019