F****** M****
ReclamantD***** L****
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta Frăţilă Maria, în contradictoriu cu pârâtul Domdos Lazăr,. Obligă pârâtul să efectueze toate formalităţile necesare pentru transcrierea autoturismului marca Citroen Xsara, de pe numele reclamantei şi să înmatriculeze acest autoturism pe numele său, în evidenţele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor competent. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 520 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru ?i onorariu avocat. Cu drept de apel la Tribunalul Maramureş în 30 de zile de la comunicare, apelul se va depune la Judecătoria Baia Mare. Pronunţată azi, 6 iulie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 4386/2020 din 06.07.2020Amână pronun?area la data de 06.07.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.06.2020În temeiul art. 42 alin. 6 din Anexa nr. 1 la Decretul Preşedintelui României nr. 195/16.03.2020, Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru judecători nr. 417/24.03.2020 şi al Hotărârii nr. 26/30.03.2020 a Colegiului de Conducere a Curţii de Apel Cluj, pe durata stării de urgenţă judecarea prezentei cauze se suspendă de plin drept, urmând ca procedura judiciară să fie reluată, din oficiu, după încetarea stării de urgenţă.
Având în vedere decizia din data de 29.01.2020 a Colectivului de Judecători din cadrul Judecătoriei Baia Mare şi a personalului auxiliar din cadrul Judecătoriei Baia Mare, prin care s-a apreciat că votul Plenului Camerei Deputaţilor din Parlamantul României de abrogare a dispoziţiilor legale care consacră pensia de serviciu, în raport de dispoziţiile Deciziei nr. 873 din 25 iunie 2010 a Curţii Constituţionale a României, precum şi de reglementările şi recomandările internaţionale şi europene, este un act profund abuziv şi intruziv, din perspectiva încălcării şi afectării statutului constituţional al judecătorilor şi procurorilor şi prin care s-a decis suspendarea activităţii de judecată, cu excepţia cauzelor urgente, pe durată nedeterminată, dispune amânarea prezentei cauze şi acordă termen la data de 09.04.2020.
Incheiere de sedinta din 06.02.2020Amână cauza pentru administrarea probelor, acordă termen la data de 06.02.2020.
Incheiere de sedinta din 21.11.2019