C***** V*******
PetentI** M********
IntimatRespinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de petenta C***** V******* în contradictoriu cu intimatul I** M********, având ca obiect plângere contravenţională. Menţine procesul-verbal de constatare a contravenţiei seria PMHY, nr. 0038440 din data de 17.05.2019. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Drobeta – Turnu Severin. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 18.11.2019.
Hotarare 4060/2019 din 18.11.2019Amână pronunţarea la data de 18.11.2019, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.11.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.11.2019Se emite adresă către I** M******** pentru a comunica istoricul contravenţional al petentei.
Incheiere de sedinta din 03.10.2019dispune emiterea unor adrese către Direcţia de Impozite şi Taxe Locale Drobeta TUrnu SEverin şi către I** M******** pentru a comunica cazierul contravenţional al petentei. în vederea administrării probatoriului amână judecarea cauzei la data de 03.10.2019
Incheiere de sedinta din 22.08.2019