G**** R*****
InculpatI. În temeiul disp.art. 321, alin. 1 C. pen. raportat la art. 83 C. pen., cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc.pen. raportat la art. 396, alin.4 C. proc.pen. stabileşte în sarcina inculpatului G**** R*****, pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual (faptă din 13.07.2015). II. În temeiul disp.art. 323 C. pen. raportat la art. 83 C. pen., cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc.pen. raportat la art. 396, alin.4 C. proc.pen. stabileşte în sarcina inculpatului G**** R*****, pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals (faptă din 13.07.2015). III. În temeiul disp.art. 325 C. pen. raportat la art. 83 C. pen., cu aplicarea art. 396, alin. 10 C. proc.pen. raportat la art. 396, alin.4 C. proc.pen. stabileşte în sarcina inculpatului G**** R*****, pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals informatic (faptă din 13.07.2015). În temeiul art. 38, alin. 1 C. pen. constată că cele trei infracţiuni deduse judecaţii în prezenta cauza şi pentru care s-au stabilit pedepse, au fost comise de către inculpatul G**** R***** în condiţiile concursului real de infracţiuni, iar în baza art. 39, alin. 1 lit. b C. pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 10 luni închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 4 luni închisoare, reprezentând o treime din cuantumul total al pedepselor mai mici, în final rezultând pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare. În baza art. 83 C. pen., amână aplicarea pedepsei închisorii rezultante astfel stabilită, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., ce urmează a se calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85, alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul G**** R***** trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bacău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul art. 86, alin. 1 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85, alin.1 lit. c) – e) se comunică Serviciului de Probaţiune Bacău. În temeiul art. 90, alin. 1 C. pen., inculpatului G**** R***** nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supus niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunile săvârşite, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a descoperit o cauză de anulare. Potrivit art. 404, alin. 3 C. proc. Pen., atrage atenţia inculpatului G**** R***** asupra dispoziţiilor art. 88 C. pen., în sensul revocării amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse sau în cazul săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul disp art.397 alin. 3 C.p.p şi art. 25 alin.3 dispune desfiinţarea totală a înscrisurilor completate în fals, respectiv avizele cu seria AP nr. 0157213 din 13.07.2015 şi AP nr. 0157214 din 13.07.2015; În temeiul disp art. 580 C.p.p dispune radierea avizelor cu seria AP nr. 0157213 din 13.07.2015 şi AP nr. 0157214 din 13.07.2015 din aplicaţia WOOD TRACKING; dispune transmiterea unei copii a prezentei hotărâri Direcţiei Silvice Bacău pentru a face cuvenitele menţiuni. În temeiul art. 272 C. proc. Pen. şi art. 274 alin. 1 C. proc. Pen., obligă pe inculpatul G**** R***** la plata către stat a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 700 lei aferentă urmăririi penale şi suma de 300 lei în cursul judecăţii. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.12.2019.
Hotarare 1028/2019 din 12.12.2019În baza art. 391 C.pr.penală amână pronunţarea la data de 12.12.2019. Pronunţată în şedinţă publică, azi 02.12.2019.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.12.2019