R** & R** S*
ReclamantP******* K*** A*****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta R** & R** S* în contradictoriu cu pârâtul P******* K*** A*****, în consecinţă: Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 1174,76 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise în perioada aprilie 2017 – septembrie 2017, suma de 958 lei reprezentând contravaloarea discountului acordat la achiziţionarea a două telefoane mobile marca All View P5 Pro şi marca All View A5 Ready, suma de 579,84 lei reprezentând contravaloare activare serviciu telefonie mobilă şi utilizare reţea Optim Nelimitat, la care se adaugă penalităţi de întârziere calculate de la data scadentei facturilor, în procent de 0,2% pe zi întârziere la suma reprezentând debit restant până la plata efectivă a debitului. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 206,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria Oradea. Dată în camera de consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 15 mai 2019.
Hotararecameraconsiliu1095/2019 din 15.05.2019