P******** D****
Apelant InculpatM***** M***********
Intimat Parte civilăD******* G******* D* A******** S****** Ş* P******** C******** B********
Intimat Reprezentant legalA****** N******** Î******** T********* D* P*******
Intimat Reprezentant legalMINUTA deciziei penale nr. 1474/A din data de 07 noiembrie 2019 În temeiul art.421 pct.2 lit.a rap. la art.419 din Codul de procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul P******** D****, al cărui efect îl extinde, numai pe latură civilă, faţă de inculpatul DEACĂNU AUREL, împotriva Sentinţei penale nr.483/F din data de 20 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală în Dosarul nr.44673/3/2017 (a cărei minută a fost îndreptată, în ceea ce îl priveşte pe primul inculpat, sub aspectul unei erori materiale, prin încheierea din data de 25 aprilie 2019, pronunţată în acelaşi dosar). Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând: Aplică inculpatului P******** D****, pe lângă pedeapsa principală de 3 ani şi 313 zile închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b, f din Codul penal, pe o durată de 3 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, conform art.68 alin.1 lit.c din Codul penal. În temeiul art.25 alin.1 şi art.397 alin.1 rap. la art.19 alin.1 din Codul de procedură penală, obligă pe inculpaţii P******** D**** şi DEACĂNU AUREL, în solidar, să plătească părţii civile M***** M*********** suma de 15.000 lei, cu titlul de daune morale. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, cu privire la inculpaţii P******** D**** şi DEACĂNU AUREL. În temeiul art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului rămân în sarcina statului. În temeiul art.275 alin.6 rap. la art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru apelantul inculpat P******** D****, în cuantum de 868 lei, precum şi onorariul avocatului din oficiu desemnat pentru intimata parte civilă M***** M***********, în cuantum de 470 lei, rămân în sarcina statului, fiind suportate din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 noiembrie 2019.
Hotarare 1474/2019 din 07.11.2019amână pronunţarea la data de 07.11.2019
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.11.2019stabileste pronuntarea la data de 21.11.2019 Din eroare a fost menţionat termenul de pronunţarea ca fiind 21.11.2019, termenul corect fiind 01.11.2019
Incheiere de sedinta din 21.10.2019