C******* I* G******* E****
InculpatÎn temeiul art. 336 alin. 1 din C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. 10 C. pr. pen condamnă pe inculpatul C.G.E., la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe. În baza art. 66 alin. 1 lit. i C.pen şi art. 67 alin. 1 C.pen aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a conduce orice categorie de vehicule pentru care legea impune obligativitatea deţinerii unui permis de conducere, ce se va executa pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin.1 raportat la art. 66 alin.1, lit.i C.pen, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a conduce orice categorie de vehicule pentru care legea impune obligativitatea deţinerii unui permis de conducere, ce se va executa din momentul rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art.91 alin.1 şi art.92 alin.1 din Codul Penal, dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului CÎRCEANU C.G.E., sub supraveghere, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani. În baza art.93 alin.1 din Codul penal, dispune ca inculpatul C.G.E., pe durata termenului de supraveghere, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 din Codul penal, impune inculpatului C.G.E., pe durata termenului de supraveghere, să execute următoarea obligaţie: să frecventeze programul de reintegrare socială, derulat de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Olt. În baza art.93 alin.3 din Codul penal, dispune ca, pe parcursul termenului de supraveghere, C.G.E., să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Comunei Cezieni, judeţul Olt. În temeiul art.91 alin.4 raportat la art.96 din Codul penal, atenţionează pe inculpat asupra conduitei sale viitoare şi asupra aspectului că în cazul comiterii de noi infracţiuni sau a nerespectării măsurile de supraveghere ori a neexecutării obligaţiilor ce îi revin pe durata termenului de supraveghere se expune revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. 5 din Codul de procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra obligaţiei de a îndeplini integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere. În baza art.274 alin.1 C.p.p., obligă pe inculpatul C.G.E., la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 500 lei dintre care 300 lei reprezintă cheltuieli în faza de urmărire penală. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Soluţia se comunică potrivit art. 407 C. pr. pen. Pronunţată în şedinţă publică, azi, data de 11.02.2020
Hotarare 39/2020 din 11.02.2020Conform art. 391 alin.2 Cpp, amână pronunţarea la 11.02.2020.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.02.2020Se citează inculpatul cu mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 16.01.2020