E D********** M******* S*
ReclamantD******** C* Ş*******
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta E-DISTRIBU?IE MUNTENIA SA în contradictoriu cu pârâta DOROBAN?U ?TEFANIA. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 22.948,68 lei, reprezentând despăgubiri. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.252,4 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Bolintin Vale. Pronun?ată astăzi, 20.11.2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 1576/2020 din 20.11.2020în vederea administrării probelor propuse, respectiv proba cu expertizele tehnice, instanţa amâna soluţionarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 04.11.2020Constatând neîndeplinirea legală a procedurii de citare, instanţa amâna soluţionarea cauzei şi acordă un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 02.09.2020