B********* G********** C* D************ L* A********* D***** D****
Intimat ReclamantC*** J******** D* P***** A****
Apelant PârâtRespinge apelul ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinbţă publică, azi 07 octombrie 2019.
Hotarare 3661/2019 din 07.10.2019Se citează părţile, cu menţiunea de a exprima un punct de vedere în legătură cu oportunitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, respectiv dacă prevederile art. 127 din Normele de aplicare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare reglementează forma obligatorie a adeverinţelor eliberate de fostele unităţi angajatoare ori de deţinătorii de arhive, în procedura de stabilire şi recalculare a pensiilor din sistemul public, sau, dimpotrivă, sunt dispoziţii de recomandare. Amână judecarea cauzei la data de 7 octombrie 2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 Iunie 2019, la Curtea de Apel Piteşti – Secţia I Civilă.
Incheiere de sedinta din 03.06.2019