Ş***** A******** C* D********* P******** A*** L* C*** A** D****** F*********
ReclamantC****** D* E******* A P********** A***** C* H******* D** C***** C********** J******* D***
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamantul Şerban Alexandru, în contradictoriu cu pârâta Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap - din cadrul Consiliului Judeţean Dolj -, având ca obiect anulare certificat de încadrare în grad de handicap şi obligarea pârâtei la eliberarea unui alt Certificat. Dispune anularea Certificatului de încadrare în grad de handicap nr. 92883/23.07.2019. Obligă pârâta să elibereze reclamantului un alt Certificat de încadrare în grad de handicap – valabil timp de 12 luni, începând cu data de 23.07.2019 -, în cuprinsul căruia să se menţioneze că reclamantul se încadrează în gradul de handicap "grav", urmând a beneficia şi de serviciile unui asistent personal. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs, în termen de 15 de zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj. Pronunţată azi, 18 februarie 2020, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotarare 162/2020 din 18.02.2020Pentru lipsa Raportului de expertiză medico-legală.
Incheiere de sedinta din 21.01.2020pentru efectuare expertiză
Incheiere de sedinta din 03.12.2019Pentru a se depune, în concret, obiectivele raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 12.11.2019